Data publicării:

Noi indicii despre atentatele din 11 septembrie

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Atentate
Atentate

Poliţia din New York a anunţat, vineri, că o bucată aparţinând unui avion dintre cele care au lovit Turnurile Gemene la 11 septembrie 2001 a fost găsită în apropiere de locul impactului.

Autor: Cristina Andrei

Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Paul Browne, citat de Mediafax, a declarat: "O parte dintr-un tren de aterizare, care pare să provină de la unul dintre avioanele distruse la 11 Septembrie 2001, a fost descoperită înţepenită în spatele a două imobile din Manhattan”. Autorităţile locale afirmă că piesa aparţine, într-adevăr, unui Boeing pentru că are un număr de identificare vizibil. Într-un comunicat de presă, Browne precizează că zona dintre 51 Park Place şi 50 Murray Street a fost închisă şi că s-a stabilit un perimetru de securitate pentru cercetare care limitează accesul, adăugând că se poate trece la excavarea solului pentru detectarea unor eventuale rămăşiţe omeneşti.

Rămășițe de peste un deceniu

Descoperirea a survenit în urma unei inspecţii de rutină efectuate miercuri, în spatele imobilului din 51 Park Place, la solicitarea proprietarului. Distanţa dintre cele două clădiri este foarte redusă, iar acest lucru poate explica felul în care bucata de avion a rămas de negăsit pentru anchetatori, timp de peste un deceniu.

În data de 11 septembrie, la New York, două avioane pline cu pasageri au fost deturnate de commando-uri ale Al-Qaeda şi prăbuşite în cele două turnuri ale World Trade Center. Numărul victimelor a depăşit atunci 2500, dar, potrivit medicilor, nu a fost găsită nicio urmă pentru mai mult de 1000 de persoane. Dintre rămăşiţele umane, a fost stabilită apartenenţa a doar 59%. Acest atentat terrorist este unul dintre cele mai violente din istoria recentă a Statelor Unite ale Americii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel