Data publicării:

Noi incidente la Londra

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
proteste londra
proteste londra

Alegeri prezidentiale 2024

În mai multe cartiere din Londra au avut loc în cursul nopţii noi incidente, după ciocnirile din noaptea precedentă dintre forţele de ordine şi civili care protestau împotriva uciderii unui tânăr de către poliţie. În noaptea de duminică spre luni, grupuri de tineri au hărţuit poliţia şi au devastat magazine, relatează AFP, Reuters, AP şi BBC.

Potrivit Scotland Yard, incidentele au fost inspirate de revoltele din noaptea precedentă din cartierul multietnic Tottenham, unde au fost incendiate vehicule şi clădiri, mai multe magazine au fost vandalizate şi 29 de persoane au fost rănite, în cursul celor mai grave incidente de acest gen din capitala britanică din ultimii ani, scrie Agerpres.

Duminică seara, deşi poliţia a mobilizat efective suplimentare pe străzi pentru a preveni noi ciocniri, s-au înregistrat incidente similare la Enfield (nord), Brixton (sud), dar şi la Oxford Circus, în inima Londrei turistice.

Între 'victimele' furiei dezlănţuite de azi noapte s-au numărat magazine alimentare, de telefonie mobilă sau confecţii. Grupuri de tineri au atacat de asemenea o maşină de poliţie, au furat biciclete din faţa magazinelor şi au incendiat containere de gunoi, potrivit poliţiei şi martorilor citaţi de BBC.

În pofida acestor incidente, primarul londonez Boris Johnson şi-a exprimat, într-un interviu acordat BBC, speranţa că, totuşi, Jocurile olimpice din 2012, pe care le va găzdui Londra, vor fi unele 'fantastice'.

Cu toate că reţelele de socializate au fost inundate de zvonuri despre revolte care sunt pe cale să înceapă sau se pregătesc şi în alte zone ale oraşului, poliţia a avertizat publicul să nu creadă tot ce scrie pe internet, menţionează AP.

În 1985, cartierul Tottenham a fost scena revoltelor de la Broadwater Farm, în care un ofiţer de poliţie a fost înjunghiat mortal şi alţi aproape 60 au fost răniţi, într-un incident care a scos în evidenţă tensiunile dintre poliţie şi comunitatea de culoare din capitala britanică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel