Noi detalii în cazul crimei de la sala de fitness din Capitală. Cei doi se cunoșteau din liceu
Apar noi detalii cutremurătoare în cazul crimei de la sala de fitness din București.
Tânărul în vârstă de 19 ani care a fost înjunghiat de către un altul în vârstă de 20 de ani la o sală de fitness din București, l-ar fi cunoscut pe agresor din liceu, scrie ProTv. Victima era clasa a 12-a şi locuia cu unchiul şi bunica sa. Mama băiatului se va întoarce pentru înmormântare din Franţa, acolo unde muncea de un an şi jumătate.
Amintim că agresorul a recunoscut, după ore bune de audieri, că și-a înjunghiat și ucis rivalul. Acesta le-a spus oamenilor legii că s-ar fi înfuriat pentru că victima l-a umilit pe Internet. Mai exact, cei doi s-ar fi bătut cu câteva zile înainte la aceeași sală de fitness, iar ulterior victima ar fi postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care anunța că el a fost mai puternic și și-a învins adversarul. Mesajul l-a înfuriat pe agresor, așa că a venit să îi ceară explicații. Acesta ar fi declarat anchetatorilor că nu a realizat că rana poate fi atât de gravă încât să-l omoare pe tânăr. Atunci când a fost prins de polițiști, agresorul avea încă asupra sa cuțitul pătat de sânge. Acum este arestat preventiv, fiind acuzat de omor și ar putea rămâne după gratii până la 20 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News