Noi critici pentru Boris Johnson: a ignorat o polițistă care a leșinat lângă el
Premierul britanic, Boris Johnson, şi-a continuat joi declaraţiile politice în faţa elevilor unei şcoli de poliţie, în nordul Angliei, în timp ce uneia dintre tinerele prezente i s-a făcut rău, atrăgându-şi critici vehemente din partea opozanţilor săi.
Tânăra poliţistă se afla în primul rând al unei promoţii de cadeţi ai poliţiei din Yorkshire, chiar în spatele premierului, când a dat semne că îi este rău. Boris Johnson s-a întors spre ea şi a întrebat-o dacă se simte bine. Apoi a continuat să vorbească, netulburat, în timp ce poliţista a leşinat.
'Îmi pare rău. Cred că este un semn că trebuie să închei rapid', a comentat el ironic. Câteva momente mai târziu, tânăra şi-a revenit înainte ca şeful guvernului să îşi termine discursul. Incidentul a fost repede comentat pe reţelele sociale, declanşând un val de critici. 'Johnson i-a făcut să aştepte pe aceşti elevi-poliţişti şi, fără mirare, unul dintre ei pare să fi suferit o sincopă', a scris pe Twitter ministrul de interne din cabinetul-fantomă laburist, Diane Abbott.
'A văzut ce se întâmplă şi a ignorat-o. Asta spune tot ce trebuie să ştiţi despre ce fel de om este şi cât preţ pune pe poliţie', a adăugat ea. Prim-ministrul a sosit cu întârziere de peste o oră la şcoala de poliţie din Wakefield pentru a ţine un discurs consacrat securităţii publice, în plină criză politică legată de Brexit.
'Este un abuz de putere al lui Boris Johnson pentru că a obligat atâţia elevi-poliţişti să îşi înceteze cursurile şi activitatea pentru a se angaja într-o manevră politicianistă', a comentat la rândul ei o deputată laburistă, Yvette Cooper.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News