Data actualizării:
Data publicării:

Ninsoare în mai multe zone din ţară. Intervenţie pentru deszăpezirea drumurilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Deszapezire
Deszapezire

 În mai multe zone înalte ale judeţului Harghita s-au înregistrat ninsori, drumarii acţionând preventiv cu material antiderapant pe trei şosele naţionale, respectiv DN 12C, DN 13A şi DN 13B.

Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri Braşov, drumarii din Harghita au acţionat cu trei utilaje şi au răspândit 12 tone de sare pe DN 12 C, zona Lacu Roşu, DN 13 A, care face legătura între Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc şi DN 13 B, zona Bucin. Prima ninsoare s-a întregistrat şi în staţiunea Băile Harghita, acolo unde, în fiecare an, iarna vine mult mai repede decât în alte zone ale judeţului, transmite Agerpres.

Primii fulgi au început să cadă încă de duminică seara, iar până dimineaţa s-a aşternut un strat de zăpadă de aproximativ cinci centimetri. Unii dintre localnici au spus că nu se aşteptau ca iarna să vină atât de repede, în vreme ce alţii au spus că nu sunt surprinşi de prima zăpadă, în condiţiile în care, în alţi ani, a nins chiar şi la sfârşitul lunii septembrie.

În 2018, primele ninsori au căzut, în Harghita, pe 25 septembrie, la Lacu Roşu şi în zona Harghita Mădăraş, locuitorii judeţului fiind obişnuiţi cu iernile lungi şi geroase. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel