Data actualizării:
Data publicării:

Nicușor Dan a mai terminat de plătit o restanță din vremea mandatului Gabrielei Firea

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Octav Ganea Inquam Photos
Foto: Octav Ganea Inquam Photos

Primăria Capitalei a plătit Companiei Municipale Iluminat Public o restanță de două milioane de lei, acoperind astfel integral datoria de 10 milioane de lei lăsată de  Gabriela Firea, a anunţat, vineri,  primarul general Nicuşor Dan.

"Am reușit în sfârșit să virăm către Compania Municipală Iluminat Public ultimele două milioane de lei pentru acoperirea datoriei totale de 10 milioane de lei, care ne-a rămas de la iluminatul festiv angajat de Gabriela Firea pentru decembrie / ianuarie 2020-2021.

Închidem astfel, la un an și jumătate, încă o datorie lăsată bucureștenilor de fostul primar general", a anunțat Nicușor Dan, vineri, pe Facebook.

"Plătim însă în continuare pentru autobuzele Otokar, restanțele la încălzire sau datoria STB către ANAF. Și plătim mai ales, cu toții, pentru lipsa de viziune și indolența Gabrielei Firea, care - în loc de modernizarea termoficării, infrastructură de transport și dezvoltare urbană sănătoasă - ne-a dat festivaluri, beculețe și o mare doză de dispreț pentru viitorul acestui oraș", a mai arătat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a primit o împuternicire din partea Consiliului Geeral pentru inițierea discuțiilor cu reprezentanții companiei Otokar, după achiziționarea celor  400 de autobuze în mandatul Gabrielei Firea, pentru suma totală de 545 milioane lei. Ultima plată urma să se facă în 2019, în momentul livrării ultimului autobuz, dar  Gabriela Firea a amânat, însă, plata către vânzător.

Vezi și: Gabriela Szabo l-a dat în judecată pe Nicușor Dan

De asemenea, Nicuşor Dan a  anunţat  la începutul aceste luni  că în numele Primăriei Capitalei a semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, prin eşalonarea ei pentru o perioadă de 50 de luni, informează Agerpres.

"În numele Primăriei Capitalei, am semnat un acord cu familia Constanda pentru a rezolva problema datoriei de circa 125 de milioane de euro pe care municipalitatea o are, conform deciziei judecătoreşti definitive din anii trecuţi. Acordul prevede eşalonarea sumei datorate pe o perioadă de 50 de luni, cu plăţi lunare până la stingerea întregii datorii. Foarte importantă este prevederea conform căreia conturile Primăriei Generale nu vor mai putea fi blocate sub nicio formă pe perioada derulării acordului", a scris Nicușor Dan  pe Facebook.

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel