Nicolicea, după refuzul lui Iohannis pentru Vasilescu. Prima reacție din PSD
Eugen Nicolicea spune că post-factum nu-l mai surprinde refuzul lui Klaus Iohannis în ceea ce o privește pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Social-democratul se declară surprins, în schimb, de premierul Viorica Dăncilă, care nu a făcut ceea ce trebuia făcut la timp:
”Mă surprinde faptul că nu facem ceea ce trebuia făcut la timp și anume sesizarea CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituțională” a spus Eugen Nicolicea, la Antena 3.
Vicepreședintele Camerei Deputaților afirmă că nu a apucat să vorbească cu colegii săi din PSD: ”N-am apucat să vorbesc cu colegii, rămâne să vedem și să stabilească pentru că, după cum știți, această sesizare poate să fie făcută de către premier”.
Social-democratul a mai spus că discuția nu este pentru o nouă propunere, ci pentru un nou refuz.
Vezi aici argumentele aduse de către Klaus Iohannis: Dăncilă, propunere miniștri. Klaus Iohannis, răspuns pentru Olguța Vasilescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News