Data publicării:

Nicolae Ciucă, veste bună pentru fermieri, după intervenția la Bruxelles. ”Valoare aproape dublă”

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

Premierul Nicolae Ciucă vine cu vești bune pentru fermieri. 

”În scrisoarea pe care am trimis-o zilele trecute președintei Ursula von der Leyen, am cerut măsuri pentru protejarea fermierilor afectați de exporturile de cereale ucrainene. Prin răspunsul trimis, Comisia Europeană susține fermierii români și industria alimentară, așa cum o facem și noi, de la nivelul guvernului. De la Bruxelles va mai veni încă un pachet financiar destinat fermierilor din țările afectate, care va avea o valoare aproape dublă față de cel inițial, așa cum a cerut și președintele Klaus Iohannis. De asemenea, vor fi adoptate măsuri preventive pentru anumite categorii de cereale produse în Ucraina, precum grâul, porumbul, rapița și floarea-soarelui. Executivul european a promis și o investigație asupra unor produse sensibile, însoțită de adoptarea unor proiecte de reglementări europene privitoare la reînnoirea măsurilor comerciale autonome pentru încă un an, după expirarea lor programată pentru 5 iunie. De prelungirea acestor măsuri excepționale depinde ajutorul pe care UE îl dă Ucrainei, pe plan comercial. Orice măsură luată unilateral ar fisura unitatea și solidaritatea europeană cu Ucraina în fața invaziei rusești și ar avea ca efect diminuarea sprijinului pe care întreg continentul îl dă țării vecine, atacată în mod neprovocat de Federația Rusă. Statele membre nu pot să ia măsuri în mod individual, ci trebuie să se ralieze unei politici europene integrate” a declarat premierul Nicolae Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel