Data publicării:
Acordul de la Paris NU limitează EFECTELE: Date îngrijorătoare
Respectarea angajamentele luate în mod voluntar în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice, semnat de 197 de naţiuni, nu va stăvili creşterea nivelul apelor mărilor şi oceanelor cu 0,7 - 1,2 metri până în anul 2300, conform unui nou studiu ştiinţific publicat miercuri, citat de DPA.
Mai mult, este puţin probabil ca nivelurile apelor să se stabilizeze după anul 2300 chiar dacă temperaturile sunt menţinute sub 2 grade Celsius din cauza inerţiei sistemului, se arată în cercetarea publicată în jurnalul Nature Communications, cu referire la ţinta de menţinere a creşterii temperaturii globale sub limita de 2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială, prevăzută în Acordul de la Paris.
În plus, cu fiecare cinci ani de întârziere în atingerea obiectivului de zero emisii de dioxid de carbon la nivel global după anul 2020, alţi 20 centimetri de apă se vor adăuga nivelului existent, susţin cercetătorii.
Poluarea va avea consecințe
Concluziile studiului se bazează pe un noi simulări efectuate de cercetători de la Universitatea din Melbourne din Australia şi de la Institutul de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam, Germania.
Rezultatele studiului au demonstrat că emisiile din următoarele decenii vor avea o influenţă puternică asupra nivelurilor apelor mărilor şi oceanelor în următoarele secole, notează autorii.
Creşterea nivelului apelor, o mărire a volumului oceanelor lumii, este cauzată de mai mulţi factori atribuiţi schimbărilor climatice la nivel global - expansiunea termală a oceanelor, topirea calotelor glaciare şi a gheţarilor.
Acordul de la Paris
Adoptat la sfârşitul anului 2015, Acordul pentru climă semnat la Paris, vizează limitarea încălzirii mondiale sub pragul de 2 grade Celsius, ideal chiar 1,5 grade Celsius, în raport cu nivelul temperaturii globale înregistrat înainte de Revoluţia industrială. De asemenea, pactul istoric propune obiectivul atingerii unui nivel de zero emisii până la sfârşitul acestui secol în vederea reducerii riscurilor asociate schimbărilor climatice.
Însă, cantitatea de dioxid de carbon eliberată în atmosferă a crescut şi, potrivit estimărilor, această tendinţă va continua timp de cel puţin încă un deceniu, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News