Neymar Jr. s-a dat de gol! UNDE va juca cu Lionel Messi
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Neymar Jr. a făcut mare vâlvă în lumea fotbalului după ce a declarat că vrea să joace din nou cu Lionel Messi, de sezonul viitor, imediat după ce și-a dus echipa, PSG, către o victorie cu 3-1 în fața lui Manchester United.

Conform BBC Sport, brazilianul a spus: „Ce vreau cel mai mult este să joc din nou cu Messi, să pot să mă bucur încă o dată de el pe teren”. Explicând că iubirea sa față de argentinian este necondiționată, Neymar a adăugat: „Poate juca în locul meu, nu e o problemă cu asta! Dar vreau să mai joc cu el anul viitor, cu siguranță. Trebuie să se întâmple sezonul viitor”.

Declarațiile lui Neymar au venit la scurt timp după ce președintele interimar al Barcelonei, Carlos Tusquets, a spus că clubul trebuia să-l fi vândut pe Messi în vară. Argentinianul de 33 de ani este liber să plece gratuit din vara anului 2021, când contractul său expiră, iar cea mai probabilă țintă este acum Paris Saint Germain. Totuși, nici posibilitatea ca Neymar să vină înapoi pe Camp Nou nu este exclusă de candidații la președinția catalanilor.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel