Data publicării:
Neuralink: Musk speră să implanteze primul microcip în creierul uman în maximum șase luni
Startup-ul lui Elon Musk este foarte optimistă cu privire la aprobarea implantului. Între timp, compania lucrează la microcipurile pentru vindecarea paraliziei și pentru recăpătarea vederii.
Compania Neuralink Corp. își propune să implanteze microcipul de dimensiunea unei monede la pacienți umani în termen de șase luni, a anunțat compania miercuri seara la un eveniment la sediul său din Fremont, California, potrivit Bloomberg.
Neuralink a descris produsul ca fiind un ”computer” minuscul, cu electrozi, care va fi implantat în creierul uman cu ajurotul unui robot care ar urma să sculpteaze o bucată din craniul unei persoane și mai apoi să implanteze în creier microcipul.
Discuțiile în desfășurare cu Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA au mers suficient de bine pentru ca Neuralink să stabilească un obiectiv pentru primele sale studii pe oameni în următoarele șase luni, potrivit lui Musk.
În timpul evenimentului, Musk a dezvăluit alte două proiecte majore aflate în curs de dezvoltare: implanturi pentru măduva spinării care pot restabili mobilitatea pentru cei care suferă de paralizie. Un al doilea proiect se referă la un implant ocular menit să îmbunătățească sau să restabilească vederea umană.
”Oricât de miraculos ar suna, suntem încrezători că este posibil să restabilim funcționalitatea întregului corp unei persoane care are măduva spinării secționată”, a spus Musk la eveniment.
Scopul interfeței creier-calculator, cunoscut sub numele de BCI, este de a permite unei persoane cu o afecțiune debilitantă - cum ar fi scleroza laterală amiotrofică (ALS) sau care suferă consecințele unui accident vascular cerebral - să comunice prin gândurile sale.
Compania a demonstrat asta, cu o maimuță cu care a comunicat în mod ”telepatic” cu ajutorul unui ecran așezat în fața ei. Practic, dispozitivul Neuralink traduce vârfurile neuronale în date care, mai apoi, sunt interpretate de un computer.
Speranța lui Musk este că dispozitivul ar putea într-o zi să devină mainstream și să permită transferul de informații între oameni și mașini. El a susținut de mult timp că oamenii pot ține pasul cu progresele realizate de inteligența artificială doar cu ajutorul unor creșteri asemănătoare computerelor.
Elon Musk's Neuralink aims to start putting its coin-sized brain implant into human patients within six months.
In this Neuralink video, Musk shows how the product works with a monkey “telepathically typing” on a screen in front of it. More here:https://t.co/gB2z6NITXu pic.twitter.com/wWnMltw1TU— Bloomberg (@business) December 1, 2022
Citește și:
Grupul lui Musk vrea să împiedice ”roboții ucigași” să distrugă umanitatea: "Nu avem prea mult timp să acţionăm”
Lansat în 2014 de academicianul MIT Max Tegmark și înființat în capitala Belgiei în urmă cu câțiva ani pentru a lucra îndeaproape cu instituțiile, sarcina principală a Future of Life Institute este de a face față ”riscurilor existențiale”, adică evenimentelor capabile să distrugă sau să condamne omenirea, cauzate de noile tehnologii.
Grupul militează pentru crearea unei legi internaționale privind slaughterbots, numite și ”sisteme de arme autonome letale” sau ”roboți ucigași”, arme care folosesc inteligența artificială pentru a identifica, selecta și ucide ținte umane fără intervenția oamenilor.
Deși aceste arme par futuriste, rapoartele despre utilizarea lor încep să se înmulțească. Mai multe națiuni dezvoltă în prezent arme autonome letale, inclusiv Statele Unite, China, Rusia și Israel. Unele sisteme au fost deja implementate, cum ar fi turnurile de frontieră construite de producătorul sud-coreean de arme Dodaam Systems.
"Armele letale autonome amenință să devină a treia revoluție a războiului. Odată dezvoltate, ele vor permite ca toate conflictele armate să fie purtate la o scară mai mare", se arată într-o scrisoare trimisă de institutul de la Națiunile Unite. ... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News