Data actualizării:
Data publicării:

Netanyahu, apel către toți cetățenii Israelului / Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul Benjamin Netanyahu a făcut noi declarații cu privire la starea de război din Israel și a lansat un apel la toți cetățenii țării.

'Din această dimineață, Statul Israel se află în război. Primul nostru obiectiv este să eliminăm forțele ostile care au pătruns în teritoriul nostru și să restabilim securitatea și liniștea în comunitățile care au fost atacate.

Al doilea obiectiv, în același timp, este să impunem un preț imens inamicului, inclusiv în Fâșia Gaza.

Al treilea obiectiv este să întărim alte fronturi astfel încât nimeni să nu se alăture, din greșeală, acestui război.

Suntem în război. În război, este nevoie să fii cu capul pe umeri. Fac apel la toți cetățenii Israelului să se unească pentru a atinge cel mai înalt scop al nostru - victoria în război.', a transmis premierul Netanyahu, pe platforma X.

VIDEO

Citește și - Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România: Iranul e în spatele atacului. Vom răspunde cu toată forța. Pregătim o operațiune de amploare

Excelența Sa Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, a oferit un interviu în contextul crizei de amploare declanșată de atacul masiv al grupării teroriste Hamas. Șeful misiunii diplomatice a Israelului în România a confirmat că Israelul a declarat starea de război și se pregătește de o operațiune militară de amploare. Totodată, în spatele atacului se află Iranul.

Iranul susține activ, și din punct de vedere militar dar și financiar grupările teoriste din Gaza, dar și din Liban. Dacă Hezbollah (Liban) e subordonată total Iranului, Hamas acționează mai independent, însă beneficiază de susținerea militară și tehnologică a Iranului. 

În prezent, Excelența Sa Reuven Azar, ambasadorul Israelului în România, într-un interviu acordat postului de televiziune Antena 3 CNN, a declarat că forțele de apărare israeliene IDF încearcă să țină sub control atacul masiv și, în paralel, deja a început o operațiune militară de răspuns.

Acesta spune că răspunsul Israelului va fi necruțător, iar dacă în trecut Israelul și-a limitat răspunsurile militare după atentate tocmai pentru a nu afecta populația civilă din Fâșia Gaza, de data aceasta vorbim de un război pe care Hamas l-a declanșat având în spate Iranul, un război pe care Israelul e decis să-l câștige, dar acest lucru nu se va întâmpla peste noapte. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel