Nerespectarea unei directive UE i-a adus Greciei o amendă de trei milioane de euro
Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a amendat joi Grecia cu suma de 3 milioane de euro deoarece a implementat cu întârziere directiva europeană privind compensarea victimelor crimelor, relatează DPA.
Statele membre UE trebuiau să implementeze directiva până la data de 1 iulie 2005. Curtea Europeană de Justiţie a decis, în 2007, că Grecia nu se conformase prevederilor directivei la timp, informează Agerpres. Din acest motiv, Comisia Europeană a apelat la CEJ în octombrie 2009, solicitând de această dată amendarea Greciei. Două luni mai târziu, Grecia implementase, în cele din urmă, respectiva lege. CEJ a respins argumentul Greciei, care a anunţat că nu a putut implementa directiva din cauza unor 'probleme de ordin intern', printre care şi alegerile anticipate.
Curtea a declarat că a luat în calcul 'ultimele informaţii de ordin economic' înainte de a amenda Grecia, stat care a beneficiat anul trecut de un plan de salvare al UE şi care a trebuit să impună măsuri dure de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News