Nereguli în organizarea secțiilor de vot, sesizate de Alianța “Împreună pentru Bragadiru”. Plângere penală pe numele candidatului PNL
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Nereguli în organizarea secțiilor de vot, sesizate de Alianța “Împreună pentru Bragadiru” / Foto: Pixabay
Nereguli în organizarea secțiilor de vot, sesizate de Alianța “Împreună pentru Bragadiru” / Foto: Pixabay
Ar fi fost depistat o serie de nereguli în organizarea secțiilor de vot pentru alegerile locale parțiale din Bragadiru.

Alianța “Împreună pentru Bragadiru”, formată din PMP și USR,  anunță că va depune mai multe sesizări împotriva Primăriei Bragadiru și a membrilor Biroului Electoral Județean Ilfov cu privire la o serie de nereguli constatate în organizarea secțiilor de vot pentru alegerile locale parțiale din 27 Iunie 2021.

Ce nereguli ar fi fost depistate


"Concret, este vorba despre 3 probleme care, dacă nu vor fi soluționate, vor vicia procesul electoral:

1. Decizia abuzivă a președinților secțiilor de votare prin care nici USR, partid parlamentar, nici Alianța “Împreună pentru Bragadiru” nu vor avea reprezentanți în secțiile de votare la alegerile locale parțiale din 27 iunie.

Biroul Electoral Județean Ilfov a emis o hotărâre, pe care noi o vom ataca în instant de contencios administrativ, care spune că USR neavând candidat propriu, se consideră că nu se încadrează prevederilor. Astfel, am ajuns să avem secții de votare cu 3 reprezentanți PNL și 2 reprezentanți AUR, principalii contracandidați. Considerăm decizia BEJ este nedreaptă, total în afara legii și arbitrară, motiv pentru care vom sesiza organele competente și vom lupta pentru a face dreptate.

 

Plângere penală pe numele candidatului PNL



2. Secțiile de votare din zona Prelungirea Ghencea sunt organizate într-un spațiu aparținând familiei candidatului PNL, actualul viceprimar Grigore Marian Dumitru, motiv pentru care am depus o sesizare la AEP și la Primăria Bragadiru cu privire la conflictul de interese, iar astăzi vom depune o plângere penală pe numele domnului Lupulescu.

Este vorba despre sediilor secțiilor de votare 6, 7 și 8, aferente zonei Prelungirea Ghencea și Cartierul Latin, organizate in 2 spații insuficiente care aparțin SC. GAD SPECIAL CONSTRUCT SRL, firmă administrată de către fiul candidatului PNL, Gabriel Lupulescu.
În data de 16.06.2021, AEP a efectuat tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor birourilor secțiilor de votare, iar în lista transmisă de BEJ, la rubrica instituție în dreptul secțiilor de votare 6, 7 și 8 este trecut SC GAD SPECIAL CONSTRUCT SRL, firma al cărui administrator a fost domnul Gabriel Lupulescu, candidatul PNL la funcția de Primar, care a pasat atribuția fiului său, înainte de depunerea candidaturii.

În data de 19.06.2021, pe geamurile celor două locații ale celor 3 secții de votare erau lipite afișe cu domnul Gabriel Lupulescu, candidatul PNL la funcția de Primar, care nici măcar nu respectă condițiile de formă în ceea ce privește datele de identificare obligatorii pe materialele electorale. Începând cu luna martie a acestui an, consilierii locali PMP și USR-PLUS au depus mai multe sesizări la Primăria Bragadiru și Autoritatea Electorală Permanentă prin care se solicita schimbarea sediilor celor 3 secții de vot și se reclama conflictul de interese însă, deși au trecut mai bine de trei luni de zile, lucrurile au rămas neschimbate.

3. Președintele Biroului Electoral de Circumscripție a omis să informeze membrii BECL despre momentul completării secțiilor de votare, așa cum scria în circulara de la BEJ, conform căreia trebuiau să supravegheze procedura. ", a se arată într-un comunicat de presă al Alianței “Împreună pentru Bragadiru”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel