Nereguli grave la Spitalul Judeţean Galaţi unde au murit doi oameni. Secţia ATI ar fi sursa infecţiei cu acinetobacter
Comisia Ministerului Sănătăţii care a făcut verificări la spitalul din Galaţi unde a fost depistat un focar de infecţie nosocomială, iar trei pacienţi au fost contaminaţi cu acinetobacter, doi dintre ei murind, a descoperit o serie de nereguli, existând suspiciunea că infecţia a apărut în secţia ATI.
Şeful Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Galaţi, Valentin Boldea, a declarat, vineri, că membrii comisiei care a făcut verificări la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" Galaţi au descoperit o serie de nereguli.
Potrivit directorului DSP Galaţi, Valentin Boldea, comisia a constatat că în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) perfuzoarele erau depozitate pe jos, neexistând locuri speciale de depozitare, iar traficul este prea mare în spital, acest lucru fiind generat de faptul că ambulatoriul se află acum în reparaţii.
Boldea a precizat că s-au luat probe şi din Secţia ATI, existând suspiciunea că infecţia a apărut în această secţie, şi nu în Secţia de Neurochirurgie, aşa cum s-a crezut iniţial.
" Este posibil ca sursa infecţiei să nu fi fost Neurochirurgia şi să fi pornit de la ATI. Doi dintre pacienţi nici nu au mai ajuns în Neurochirugie, ei au stat numai la terapie intensivă, infecţia apărând la 10 - 14 zile de la momentul operaţiei", a declarat Boldea, referindu-se la cazurile de contaminare cu acinetobacter confirmate deja.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News