Data publicării:
Nelu Tătaru, anunț despre Sorina Pintea
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, intervine în cazul Sorinei Pintea. El urmează să ia o decizie.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi, referindu-se la informaţia că fostul ministru Sorina Pintea şi-a retras demisia de la conducerea SJU Baia Mare, că va evalua situaţia, urmând a fi luată o decizie "în consecinţă", scrie Agerpres.
"Ministerul Sănătăţii va evalua situaţia şi va lua o decizie în consecinţă. În acest moment vom evalua efectiv dacă într-adevăr informaţia este sigură, dacă doamna manager a revenit. Vom cere o notă explicativă de la DSP-ul din judeţul respectiv, iar ministerul va lua o decizie", a spus Tătaru, la sediul Unifarm.
Și-a retras demisia
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, Sorin Pintea, şi-a retras demisia din postul deţinut în unitatea medicală, a declarat miercuri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Amalia Babici Man.
"Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării. În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop. Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupă acest post prin concurs pe perioadă determinată care expiră în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager", a precizat Amalia Babici Man.
Acuzată de DNA
Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
VEZI ȘI: La 18 ani, infectat cu COVID-19, mesaj pentru alți tineri: Nu este de glumit
VEZI ȘI: Coronavirusul nu dispare dacă vremea se încălzește, anunță oamenii de știință
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News