Data publicării:
Negocieri cu producătorii de vaccinuri anti-COVID şi Comisia Europeană. Rafila: Au fost complicate, sper să ajungă curând la final
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că a avut negocieri "complicate" cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai producătorilor de vaccinuri anti-COVID privind reducerea cantităţii de doze pentru România, exprimându-şi speranţa ca acestea să ajungă la final "în curând".
"Am avut negocieri complicate cu cei de la Comisia Europeană şi de la producători. Sper ca aceste negocieri să ajungă în curând la un final, negocieri legate de faptul că noi de la una dintre companii care produce vaccinul pe bază de ARN mesager trebuia să primim anul acesta 11,2 milioane de doze şi este puţin probabil să folosim această cantitate. De la celălalt producător există o cantitate restantă din anul 2021 de 4,5 milioane. Sunt sute de milioane de euro. (...) Dacă vom putea să finalizăm această reducere de cantităţi, noi suntem gata să găsim şi calea juridică, pentru că este o cale juridică de urmat care nu este de rutină. Nu poţi, de exemplu, să închei un contract în care să plăteşti integral în avans o anumită cantitate de produse, nu neapărat de vaccin", a explicat ministrul.
El şi-a manifestat speranţa, totodată, ca vaccinul adaptat tulpinilor circulante ale noului coronavirus să ajungă cât mai repede în ţară.
"De aceea, ai nevoie de o modificare legislativă care înseamnă o ordonanţă care să facă posibil acest lucru şi lucrăm, suntem avansaţi, avem şi la dispoziţie un sprijin din partea domnului prim-ministru pentru acest lucru. Şi atunci, în momentul în care o să putem să încheiem aceste demersuri de natură juridică şi financiară, am discutat cu producătorii şi, într-un timp foarte scurt, acest vaccin adaptat tulpinilor circulante va ajunge în România. Îmi doresc să ajungă cât mai repede, să nu ajungem în situaţia că vine în ianuarie sau februarie. Să fie cât mai repede", a afirmat Rafila.
Vezi si:
Sezonul gripal vine mai devreme în 2022. Avertismentul medicilor britanici
Sezonul gripal din 2022 a început în Europa mai devreme decât de obcei. Sezonul gripal pare să fi sosit mai devreme anul acesta, au avertizat oficiali sanitari din Marea Britanie, îndemnând populaţia să se vaccineze, relatează sâmbătă dpa și Agerpres.
Agenţia sanitară britanică UKHSA a anunţat că numărul cazurilor de gripă a crescut în Anglia, numeroase persoane prezentându-se la medic cu simptome de gripă.
UKHSA i-a sfătuit pe toţi cei eligibili să se vaccineze împotriva gripei, spunând că oamenii au mai puţină imunitate naturală ca urmare a restricţiilor anti-COVID instituite în ultimii doi în sezonul rece.
Cele mai recente date sugerează că internările în spital pentru boli respiratorii cresc cel mai rapid în rândul copiilor sub cinci ani, deşi nivelurile generale în ceea ce priveşte gripa sunt încă la un nivel relativ scăzut, ceea ce înseamnă că este dificil de prezis cât de mare va fi valul îmbolnăvirilor.
În iarna 2017-2018, focarul de virus gripal H3N2 a provocat în jur de 20.000 de decese şi 40.000 de internări în Marea Britanie.
Potrivit UKHSA, circa 33 de milioane de persoane din Anglia sunt eligibile pentru vaccinare gratuită împotriva gripei anul acesta, inclusiv toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani şi unii din grupa de vârstă 11-16 ani, cărora li se administrează un vaccin sub formă de spray nazal. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News