NEBUNIE în Nagorno-Karabakh. Iranul AVERTIZEAZĂ
Este haos în Caucaz la două săptămâni de la izbucnirea conflictului din Nagorno-Karabakh. Jumătate din populația regiunii a fost strămutată.
Președintele iranian, Hassan Rouhani, avertizează că disputa din Caucaz se poate transforma într-un război regional. „Trebuie să fim atenți la faptul că războiul dintre Armenia și Azerbaidjan nu devine un război regional. Sperăm să păstrăm stabilitatea regiunii într-un mod pașnic”, a spus Rouhani în cadrul unui interviu televizat.
Jumătate din populația din Nagorno-Karabakh a fost strămutată
Jumătate din populația Nagorno-Karabakh a fost strămutată de când au izbucnit lupte între trupele armene și Azerbaidjan, au declarat oficialii etnici armeni din regiunea separatistă. „Conform estimărilor noastre preliminare, aproximativ 50% din populația Karabakh, 90% femei și copii (aproximativ 70.000-75.000 de oameni) au fost strămutați”, a declarat pentru agenția de știri AFP, Ombudsmanul pentru drepturile Karabakh, Artak Beglaryan.
Ministerul Apărării din regiunea Nagorno-Karabakh a declarat că a înregistrat alte 40 de victime printre trupele sale susținute de Armenia, ducând numărul de decese la 280 de când au izbucnit luptele cu forțele azere, a informat agenția de știri Interfax.
Putin - apel pacifist
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut un apel pentru stoparea luptelor în regiunea Nagorno-Karabakh, spunând că e cea mai mortală confruntare din ultimii 25 de ani între forțele etnice armene și azere. Acesta a mai precizat că disputa reprezintă o tragedie, potrivit AlJazeera.
În vreme ce Rusia susține Armenia, ambele țări fiind membre ale Uniunii Economice Eurasiatice și țări majoritar ortodoxe, Republica Turcia sprijină Azerbaidjanul, prin prisma confesiunii islamice care reprezintă națiunea azeră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News