Data publicării:

Nebunie cu programele Student Invest și Family Invest care ar fi trebuit să ajute tinerii români. Ministerul Familiei, tras la răspundere. Negrescu: Asta e realitatea!

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
arhivă personală
arhivă personală

Sunt câte 250 de milioane de lei alocați fiecărui program, dar cu toate astea nici urmă de beneficiari. Cine sunt cei care consumă toate fondurile din primele ore de la publicarea programului an de an?

Programele Student Invest și Family Invest sunt programe guvernamentale relativ noi, ele funcționând din 2022. Acestea țin de Ministerul Familiei, un minister care a fost condus ani buni de Gabriela Firea și care, după scandalul cu azilele morții din iulie 2023, a demisionat. 

Deși programul vrea să ajute tinerii și familiile care se află la început de drum, după conversațiile cu reprezentanții unei bănci partenere afiliate programului, s-a dedus concluzia că „nu sunt suficienți bani, iar toate fondurile se duc din prima zi când se aprobă funcționarea programului pentru anul în curs”.

Potrivit site-ului oficial al ministerului în cauză, autoritățile se laudă singure, astfel că, fără un raport de vreun fel, Ministerul declară propria eficiență:

„Pentru că cele două programe guvernamentale de creditare #StudentInvest și #FamilyStart și-au dovedit utilitate în anul 2023, ne pregătim ca în acest an să dăm drumul cât mai repede la o nouă creditare.” - regăsit pe site-ul oficial al instituției.

Ce ne-a spus un bancher

„S-au dus din prima zi, tinerii pot uita de aceste fonduri, mai bine s-ar uita la alte programe ale băncilor pentru credite. Eu am 10 dosare aici (N.R. Arată către un teanc de dosare cu șină), oameni care așteaptă să fie înscriși în acest program, deși le-am zis că nu prea au nicio șansă. În al doilea rând, nu sunt suficiente fonduri. Nu știu cine le accesează din primele ore de la publicarea în Monitorul Oficial.”, ne-a spus un bancher din cadrul unei bănci cunoscute, care este și parteneră a programului finanțat de Guvern.

În cadrul unei ședințe din Camera Deputaților de la finalul anului trecut, s-a supus votului desființarea acestui Minister al Familiei pe temeiul „constituirii unui minister cu adresă”, făcându-se referire la Gabriela Firea.

Și totuși, se naște întrebarea: „Dacă tinerii români sunt descurajați tocmai de bănci în a se înscrie în programe care oferă fonduri destinate acestora, cine reușește să acceseze credite în valoarea de până la 75.000 de lei de la statul român?”.

În acest sens, l-am contactat și pe economistul Adrian Negrescu pentru a obține mai multe informații despre proiectele guvernamentale în cauză. De menționat este faptul că bugetul se ridică la 250 de milioane de lei de program, adică vreo 50.000 de euro. Puteți vizualiza detaliile aici.

De ce nu funcționează programul Family Invest / Student Invest

L-am întrebat pe specialist unde sunt cei care beneficiază de aceste programe, dar și de ce toate fondurile sunt epuizate încă din prima zi de la anunțul din Monitorul Oficial.

„Ministerul Familiei, care gestionează aceste programe, ar trebui să răspundă concret cu date, cu rapoarte, cu niște luări de poziție legate de funcționalitatea acestor programe. Noi alocăm din bani publici această susținere pentru familii și tineri, dar nu vedem unde sunt datele concrete ale acestei decizii. 

Știți care este, de fapt, realitatea? Că multe dintre aceste programe sunt doar de fațadă, sunt niște alocări teoretice, de fond, când ele de fapt nu funcționează. Ele nu reușesc să se adreseze celor care au cu adevărat nevoie: studenților aflați la început de drum care vor să deschidă o afacere, familiilor cu copii în contextul în care puterea de cumpărare a familiilor din România  a scăzut dramatic în ultimii ani pe fondul inflației. Am ajuns ca, potrivit unui studiu recent, să ai nevoie de aproape 2000 de euro pe lună pentru a avea o viață decentă dacă ai doi copii. De ce nu funcționează aceste programe? Pentru că, în primul rând, nu există bani, Guvernul e pe minus din punct de vedere financiar, iar pe de altă parte multe dintre aceste programe sunt construite prost. Nu sunt făcute să stimuleze cu adevărat să ajute familiile, ci pentru a „demonstra că se face ceva”. Când nu ai niște proiecte concrete menite să promoveze și să susțină pe cei care au nevoie de astfel de pachete, totul se transformă într-o „butaforie” economică cu iz politic.

Sper să nu existe niște programe financiare cu interes, ca să zic așa, cu dedicație către anumite cercuri de interese mai ales din zona politică. Sper ca autoritățile să vină cu date concrete, să ne prezinte care sunt beneficiarii.

Avem nevoie de statistici sau rapoarte care arată beneficiile și avantajele statului român prin oferirea de astfel de fonduri.”, ne-a spus Adrian Negrescu, economist.

Am contactat și Ministerul Familiei în vederea mai multor detalii. Vom publica răspunsul când îl vom avea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel