La scurt timp după filmările din Grecia, Nea Mărin a mers într-o vacanță adevărată împreună cu familia sa, în Palma de Mallorca, unde se bucură de o binemeritată odihnă.
”Familia mea este cel mai valoros lucru pe care îl am. Nu-i nimic mai frumos ca această vacanță cu fetele mele și nepoții. Am așteptat mult perioada asta”, spune Nea Mărin aflat zilele acestea în Palma de Mallorca.
Pe Nea Mărin telespectatorii îl pot vedea în plină acțiune, zbir ca de obicei, în cadrul emisiunii ”Aventură cuu 4 stele”, luni și marți, 21 și 22 august, de la 20.30, numai pe Antena1.
”Aventură cu 4 stele” este o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”), filmată în Grecia. În fiecare ediție, 4 vedete intră intră în competiție și în funcție de rezultat vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiții materiale limitate. Cei care câștigă fiecare probă se bucură de o vacanță luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viața și muncile cele mai diverse și solicitante ale localnicilor, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european