NATO îşi prelungeşte cu 90 de zile misiunea în Libia
Consiliul Nord-Atlantic, reunit miercuri la Bruxelles la nivel de ambasadori, a decis prelungirea cu 90 de zile a intervenţiei militare a NATO în Libia, unde continuă luptele împotriva ultimelor bastioane ale forţelor loiale lui Muammar Gaddafi, cu speranţa de a-şi termina cât mai repede misiunea, informează AFP, care citează surse diplomatice.
„Această decizie tehnică a fost luată foarte repede, fără divergenţe de opinie între membri“, a indicat o sursă diplomatică. Misiunea „va putea fi oprită în orice moment, în funcţie de evoluţia situaţiei şi de avizul“ noilor autorităţi libiene, potrivit aceleiaşi surse.
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a reafirmat marţi la New York că Alianţa Nord-Atlantică îşi va continua misiunea „atât timp cât vor fi prezente ameninţările la adresa civililor“, dar este hotărâtă să-i pună capăt „imediat ce o vor permite condiţiile“.
„Zilele fostului regim sunt în mod clar numărate. Recentele evoluţii pozitive din Libia sunt ireversibile“, a adăugat acesta, considerând deja „un succes“ operaţiunea „Unified Protector“.
De la declanşarea la 31 martie a misiunii, avioanele NATO au efectuat 23.350 de zboruri, între care 8.751 zboruri „de bombardare“, restul fiind zboruri de supraveghere şi de localizare a forţelor adverse, potrivit ultimelor date furnizate de Alianţă.
Ritmul acestor operaţiuni a scăzut în ultimele săptămâni pe măsura avansării trupelor noului regim libian, care controlează cea mai mare parte a teritoriului. Acestea însă întâmpină o puternică rezistenţă din partea forţelor loiale lui Muammar Gaddafi la Syrte (la 360 kilometri est de Tripoli) şi la Bani Walid (la 170 kilometri sud-est de capitală).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News