Naţionala de polo a României a câştigat Cupa Dunării, din Slovacia
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
nationala de polo a romaniei
nationala de polo a romaniei

Naţionala de polo a României a câştigat, duminică, la Bratislava, Cupa Dunării, turneu internaţional la care a obţinut trei victorii.

În prima partidă a turneului, tricolorii au învins echipa Marii Britanii, cu 14-5 (3-2, 5-1, 2-2, 4-0), pentru ca în cea de-a doua să depăşească Slovacia, cu 10-4 (3-1, 1-0, 3-1, 3-2). Duminică, în ultima zi a Cupei Dunării, echipa antrenată de Kovacs Istvan a trecut de reprezentativa Sloveniei, cu 15-6, câştigând şi competiţia, cu trei victorii din trei partide disputate.

Echipa României pregăteşte astfel ultima confruntare din preliminariile CE din 2012, dar şi participarea la Campionatul Mondial de luna viitoare. În 2 iulie, tricolorii vor juca meciul cu Israel, la Oradea, ultimul din grupa F a preliminariilor CE din 2012. România ocupă primul loc în grupă şi şi-a asigurat calificarea la baraj, în drumul spre turneul final al CE, din Olanda.

În 16 iulie, la Shanghai (China) va începe Campionatul Mondial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel