Data publicării:

Nati Meir a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru înşelăciune

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, miercuri, la şapte ani de închisoare cu executare pe fostul deputat Nati Meir, în dosarul în care este acuzat de înşelarea mai multor persoane, cărora le promitea că le dă sume de bani împrumut în schimbul unor garanţii.

Potrivit Mediafax, instanţa a mai decis ca Nati Meir să plătească daune materiale pentru opt dintre părţile civile constituite în dosar. Totodată, potrivit deciziei instanţei, Nati Meir nu mai are dreptul de a fi ales şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, atât pe perioada executării condamnării de şapte ani, cât şi timp de patru ani după ispăşirea pedepsei.

Decizia magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată de Nati Meir cu apel, caz în care dosarul va ajunge la Curtea de Apel Bucureşti.

Fostul deputat, încarcerat în Penitenciarul Galaţi, pentru trafic de influenţă, a încercat, la sfârşitul săptămânii trecute, să se spânzure în toaleta celulei sale, folosind baierele unei sacoşe, însă bara de care s-a agăţat s-a rupt. Potrivit purtătorului de cuvânt al ANP, Johanna Popescu, Meir nu a păţit nimic, neavând vreo leziune sau vreo traumă care să necesite spitalizarea.

Nati Meir mai are o condamnare la patru ani de închisoare într-un alt dosar, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promisese locuri de muncă în Israel. Decizia a fost contestată de Meir la Curtea de Apel Bucureşti, următorul termen în acest proces fiind în 26 octombrie.

Citeşte şi:

Nati Meir a încercat să se sinucidă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel