Natalie Portman, dublu rol într-un film despre surori gemene
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Natalie Portman
Natalie Portman
Natalie Portman va regiza şi va juca dublu rol într-un film despre rivalitatea profesională dintre două surori gemene care oferă sfaturi în paginile ziarelor, relatează EFE. 

Portalul Collider informa deja în iulie că Portman este pe cale să obţină un acord pentru a prelua frâiele acestui proiect, însă de abia marţi revista de specialitate The Hollywood Reporter a confirmat că negocierile au ajuns la bun sfârşit. Fără titlu deocamdată, filmul prezintă povestea surorilor Esther şi Pauline Friedman, două gemene care oferă în rubricile ziarelor sfaturi pentru cei care au îndoieli şi au nevoie de răspunsuri. Esther semnează rubrica 'Ask Ann Landers' din 1955, în timp ce sora ei rivală Pauline ţine rubrica 'Dear Abby' din 1956. 

Katie Robbins, care a lucrat ca scenaristă la serialul 'The Affair', se va ocupa de scenariul acestui film

Câştigătoare a unui Oscar pentru cea mai bună actriţă cu filmul 'Black Swan' (2010), Portman este considerată una dintre cele mai bune actriţe ale generaţiei sale, cu roluri memorabile în filme precum 'Closer' (2004), 'V for Vendetta' (2005) sau 'Jackie' (2016). Actriţa a debutat ca regizoare în 2015 cu filmul 'A Tale of Love and Darkness'. Anul acesta Natalie Portman a fost văzută pe marele ecran în filmul de science-fiction 'Annihilation', al regizorului Alex Garland. Publicul o va putea vedea pe actriţă la viitoarea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto (TIFF) în două filme: 'The Death and Life of John F. Donovan', cea mai recentă propunere a cineastului Xavier Dolan, şi 'Vox Lux', un lungmetraj în regia lui Brady Corbet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel