Ducesa de Cambridge și Prințul William au înregistrat oficial, la sfârșitul săptămânii trecute, nașterea primului lor copil, eveniment care a avut loc pe 22 iulie.
Nașterea primului născut al cuplului regal, care ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, după Prințul Charles și Prințul William, a fost înscrisă în mod oficial în registrul de nașteri din Marea Britanie, termenul legal de înregistrare fiind de cel mult 42 de zile de la nașterea bebelușului, potrivit stirileprotv.ro. Documentul a fost completat la Palatul Kensington, reședința oficială pe care cuplul o deține la Londra, iar cel care a semnat în registru a fost chiar tatăl micuțului, Prințul William, martor fiind un angajat de la Arhivele Registrului Nașterilor din Westminster.
În aceeași formulă sobră, utilizată pentru înregistrarea bebelușilor britanici provenind din familii obișnuite, certificatul de naștere al bebelușului regal este scris de mână, este intitulat "Birth" ("Naștere") și are numărul de înregistrare 207, după cum reiese și din fotografia oferită publicității de Palatul Kensington.
Dacă la numele bebelușului regal s-a completat "Alteța sa regală Prințul George Alexander Louis de Cambridge", numele părinții au fost notate în felul următor: "Alteța sa regală Prințul William Arthur Philip Louis duce de Cambridge" și "Catherine Elizabeth Alteța sa regală Ducesă de Cambridge".
În schimb, la ocupația tatălui, în certificatul de naștere, s-a completat "Prinț al Marii Britanii", iar la aceeași rubrică, dedicată mamei, s-a înscris "Prințesa Marii Britanii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă