Data publicării:

Nadia Comăneci, interviu în presa străină: A fost un adevărat şoc

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sport
WhatsApp

Nadia Comăneci a acordat un interviu publicaţiei franceze Le Monde în care a vorbit despre cariera ei și despre fuga din România.

Nadia spune că a fost şocată de primirea avută la Bucureşti, unde a fost aşteptată de zece mii de oameni, după performanțele extraordinare de la Montreal.

"A fost un adevărat şoc. Pentru mine, performanţele fuseseră banale, am reprodus ceea ce deja făcusem de zeci de ori. Astăzi îmi dau seama că trebuie să fi fost ceva colosal dacă lumea încă îşi mai aminteşte. Chiar dacă eu cred că nu ar fi existat o asemenea rezonanţă dacă tabela electronică ar fi afişat corect nota 10", a spus Nadia Comăneci pentru Le Monde.

Campioana a subliniat faptul că nu consideră că a fost folosită de regimul comunist în scopuri propagandistice.

"Eu am fibră naţionalistă. Trăiesc în SUA de la 25 de ani, dar sunt româncă şi mă simt mereu româncă. Nu am considerat niciodată că am fost folosită ca un instrument de propagandă, nu eram decât un copil. Nu, (n.r. - nici acum privind în urmă) nu văd lucrurile aşa. Singurul lucru pe care nu l-am apreciat a fost când mi s-a intezis să părăsesc ţara. Am considerat că este injust, pentru că mulţi oameni erau liberi să călătorească. Probabil se gândeau că o să-l imit pe Bela (n.r. - Karoly). Când un apropiat a venit în camera mea şi mi-a spus am răspuns: Unde să fi rămas?", a spus multipla campioană.

Nadia Comăneci consideră că viaţa ei ar fi fost banală dacă nu ar fi urmat cariera de gimnastă. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel