Muzeul Satului: "Orașul vrăjit", proiect promovat de Primăria Sectorului 1
Primăria Sectorului 1 continuă promovarea Muzeului Național al Satului, în cadrul etapei de sustenabilitate a Proiectului "Orașul vrăjit".
Viceprimarul Sectorului 1, Daniela Popa, și directorul Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti", conf. univ. dr. Paula Popoiu, au avut vineri, 18 mai 2018, o întâlnire de lucru pentru a stabili viitorul calendar de activități din cadrul Proiectului "Orașul vrăjit".
Conform unui comunicat de presă primit la redacţie, prin proiectul cu finanțare europeană "Oraşul vrăjit", Primăria Sectorului 1 și-a propus creșterea gradului de vizibilitate a unui obiectiv cultural cu înalt potenţial turistic din Sectorul 1 și anume Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", monument istoric, care face parte din patrimoniul cultural naţional.
Promovarea potenţialului turistic
În prezent, proiectul se află în etapa de sustenabilitate care presupune că, după finalizarea perioadei de implementare și încetarea finanțării solicitate, proiectul se auto-susține financiar din fonduri de la bugetul Primăriei Sectorului 1. În această etapă, Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" va fi promovat în continuare atât prin distribuirea unor materiale de informare (broșuri, hărți, dvd-uri etc.), cât și prin organizarea de evenimente specifice.
Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, în cadrul Axei Prioritare 5 - „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul major de intervenţie 5.3. – „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică", Operaţiunea - „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor turistice şi a activităţilor de marketing specifice".
Vezi şi: Dan Tudorache, protocol pentru reconstrucția Parcului Valea Morilor din Chișinău
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News