Mutu este în culmea fericirii: "Sper să nu ne îmbătăm"
Dinamo București a câștigat sâmbătă meciul cu Pandurii Tg Jiu, pe teren propriu, cu scorul de 4-0. Este prima victorie din ultimele 8 etape, iar dinamoviștii au, în sfârșit, un motiv de fericire.
Directorul general al echipei Dinamo, Adrian Mutu, a declarat sâmbătă, la finalul partidei, etapa a 13-a din Ligă, faptul că dinamoviștii nu trebuie să se îmbete după victoria în fața echipei Pandurii Tg Jiu, ei trebuie să facă un joc bun în continuare.
"După opt etape fără victorie în sfârşit respirăm şi noi. Am făcut un meci foarte bun, băieţii au schimbat atitudinea şi a fost altceva. Sper să continuăm aşa şi să nu ne îmbătăm după un meci bun. M-am bucurat la goluri, dar nu sunt om care se exteriorizează foarte mult. Mi se pare normal ca o echipă de calibrul nostru să marcheze mult. Sper să continuăm pe această cale, pentru că acesta e Dinamo. Vreau să urcăm în clasament.
Trebuie să respectăm părerea şi opinia suporterilor, pentru că plătesc biletul şi vin la avion. Eu nu am vorbit despre demiterea lui Andone, eu am vorbit despre echipă şi despre dânsul ca antrenor. Suntem Dinamo, toţi antrenorii au presiune la echipele mari. Haideţi să vorbim zilele viitoare despre investitorii indieni", a vorbit Adrian Mutu la finalul meciului, pentru Digi Sport.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News