Muşuroi de cârtiță. Tortul delicios pe care-l poți face acasă: Rețeta
Dacă vrei să-i surprinzi pe cei dragi cu un desert delicios, îți recomandăm Tortul "Mușuroi de Cârtiță".
Ingrediente
Aluat
- 280 g făină
- 3 ouă
- 200 g zahăr
- 120 ml lapte
- 120 ml ulei
- 1 linguriţă praf de copt
- 1 pliculeţ zahăr vanilat
- 3 linguri cacao
Crema
- 500 ml lapte
- 3 linguri amidon
- 1 lingură făină
- 1 linguriţă esenţa vanilie
- 1 lingura unt
- 80 g zahăr
- 80 g ciocolată neagră
- 200 ml frişcă
Alte ingrediente
4 banane
Cum se prepară
Bate ouăle cu zahărul, până obţii o consistenţă spumoasă. Adaugă apoi uleiul, laptele şi zahărul vanilat. Încorporează făina, cacaua şi praful de copt, cernându-le şi mixează bine aluatul. Toarnă compoziţia într-o tavă de tort cu pereţii detaşabili, tapetată cu foaie de copt pe suprafaţa plană, potrivit retetepractice.ro. Dă tava la cuptor pentru cca 30 de minute la 180 de grade sau până când tortul trece testul scobitorii.
Lasă blatul să se răcească complet, apoi scoate-l din formă. Decupează un "capac" în partea de sus a blatului, cam la 1/3 din înălţimea blatului. Goleşte interiorul decupat cu un cuţit, păstrând 2 cm de blat neatins în interiorul tortului. Nu arunca bucăţile de blat pe care le scoţi! Odată formată o cavitate pe centrul blatului, introdu bananele curăţate de coajă.
Prepararea cremei
Combină amidonul cu făina şi zahărul pentru cremă, apoi combină-le cu laptele şi dă-le la foc mediu până ce se îngroaşă. Adaugă untul şi esenţa de vanilie şi încorporează-le. Lasă crema să se răcească, iar în acest timp bate frişcă lichidă (poţi folosi smântâna de frişcă, însă în acest caz adaugă 2-3 linguri de zahăr pudră la mixare.)
Mărunţeşte ciocolată în robotul de bucătărie sau de mână, pe razătoarea mare. Combina frişcă cu cremă de vanilie şi adăugă fulgii de ciocolată obţinuţi la robot. Toarnă crema peste blatul de tort. Mărunţeşte în robotul de bucătărie restul de blat pe care l-ai scos din centrul tortului. Presară-le pe deasupra cremei puse pe muşuroiul de cârtiţa. Dă tortul la rece pentru cel puţin două ore înainte de a-l servi.
BONUS: Plăcintă cu mere și scorțișoară
Ingrediente
Pentru blaturi
500 g făină
200 g unt moale/untură
100 g smântână
1 ou
150 g zahăr
2 fiole zahăr vanilat
10 g praf de copt
1 vârf de cuțit de sare
Pentru umplutură
1, 5 kg mere
3 linguri zahăr
1 linguriță cu vârf scorțisoară pudră
Cum se prepară plăcinta cu mere și scorțișoară
Începem cu umplutura, ca să aibă timp să se răcească în timp ce ne ocupăm de aluat. Pentru a face umplutura plăcintei cu mere, spală merele, dă-le pe răzătoarea mare (cu tot cu coajă, dacă nu te deranjează), potrivit retete.unica.ro. Pune-le la calit într-un vas care nu lipește, cu 3-5 linguri de zahăr. Adaugă și scorțișoara după 5 minute. Amestecă ocazional și, când se mai evaporă zeama, dă de pe foc și lasă la răcit.
Trecem la aluat. Într-un castron mare, freacă untul cu zahărul. Adaugă esența de vanilie și oul și bate ușor până obții un rezultat cremos. Pune și smântâna, amestecă până la omogenizare. Separat, pentru a pregăti aluatul de plăcintă cu mere, combină făina cu sarea și praful de copt apoi adaugă peste amestecul cremos de mai sus, amestecând bine cu o lingură de lemn. Când aluatul care se formează se întărește și nu mai merge amestecat cu lingura, frământă cu mâna.
Când nu mai e lipicios aluatul pentru plăcinta cu mere, împarte-l în 2 bile egale. Presară făină pe masă și întinde cu făcălețul una din cele 2 bile (cât să-ți acopere tava în care vrei să faci plăcinta). Pune prima foaie în tavă și așează umpltura deasupra. Întinde și a doua bilă de aluat (fix cum ai procedat cu prima) și apoi acoperă cu ea umplutura din tavă. Dă tava la cuptorul preîncălzit timp de 30-35 de minute sau până când observi că s-a copt aluatul. Scoate din cuptor și lasă puțin la răcit. Presară zahăr pudră pe deasupra plăcintei și porționeaz-o.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News