Data actualizării:
Data publicării:

Musulmanii, autorizați să se roage în timpul Ramadamului. Numărul acestora, la fel ca anul trecut, va fi revizuit săptămânal

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: freepik @ochki
FOTO: freepik @ochki

Credincioșii musulmani vor putea participa la rugăciunea de pe Esplanada Moscheilor din Israel, în timpul Ramadamului, în același număr ca în anii precedenți.

Credincioșii musulmani au primit autorizație să se roage în timpul Ramadanului pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim ”în același număr ca în anii precedenți”, a anunțat marți într-un comunicat guvernul israelian, transmit Reuters și AFP.

”Vom face totul pentru a garanta libertatea de cult pe Muntele Templului și pentru a le permite musulmanilor să sărbătorească, ținând cont totodată de imperativele de securitate”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu în deschiderea unei reuniuni consacrate Ramadanului.

Numărul de credincioși, reevaluat săptămânal

Guvernul a precizat că numărul de credincioși autorizați să pătrundă pe esplanadă va fi reevaluat săptămânal, în funcție de o serie de criterii de securitate.

Zeci de mii de credincioși vin în fiecare an în luna sfântă musulmană să se roage pe Esplanada moscheilor din Ierusalim, numită de israelieni Muntele Templului, unde se află Moscheea Al Aqsa, în Orașul Vechi al Ierusalimului de Est ocupat. Este cel mai sfânt loc pentru iudaism și al treilea cel mai sfânt pentru musulmani și totodată cel mai emblematic punct al conflictului israeliano-palestinian.

În februarie, ministrul Securității Naționale, extremistul Itamar Ben Gvir, a cerut ca palestinienii musulmani să fie împiedicați să pătrundă pe Esplanada Moscheilor în timpul lunii sfinte a Ramadanului, care începe pe 10 martie, scrie Agerpres.

Citește și: Antony Blinken cere Hamas să accepte ”un armistițiu imediat” cu Israelul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel