Muncitori Pakistan în România. Budăi arată cifrele reale
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, că, de la 1 ianuarie şi până pe data de 7 mai 2019, nu a fost depusă nicio cerere pentru muncitori din ţările din afara Uniunii Europene. Declaraţia ministrului vine după ce apăruse informaţii că în România aduce 1 milion de muncitori străini din Pakistan.
"Calificarea forţei de muncă. Începând de anul acesta, în şcolile profesionale vor fi 70.000 de locuri disponibile, dintre care 60.000 pentru persoane care nu au dizabilităţi. Acele meserii sunt cele rezultate din discuţiile purtate. Ştim cu toţii că acum avem acea subvenţie de 2.250 de lei acordată unei firme pentru fiecare ucenic format. Nu cred că este o sumă de neglijat. Nu am venit să mă laud cu ce face statul. Pe noi ca stat şi pe dumneavoastră ca mediu privat ne interesează să avem din ce în ce mai multă forţă de muncă calificată. Mi se pare foarte importantă dezvoltarea unei strategii naţionale pentru forţa de muncă. Se tot spune că avem nevoie de forţă de muncă din estul Europei. Oare nu a fost o evoluţie a demografiei? Nu cred că e vina unui stat, a unui anumit guvern pentru acest lucru. M-am zbătut şi am aprobat contingentul de 20.000 de lucrători care să vină în România din afara Uniunii Europene. O să spun acum un lucru, fără supărare: de la 1 ianuarie şi până la 7 mai nu a fost depusă nicio cerere pentru muncitori din ţările din afara Uniunii Europene", a declarat Budăi.
Potrivit ministrului, măsura prin care s-a decis ca valoarea contribuţiilor plătite pentru un job "part-time" să fie similară cu cea din "full-time" urmăreşte ca acei angajaţi să poată beneficia de beneficii la momentul ieşirii la pensie.
"Măsura part-time a lovit în cineva, dar am să vă spun din experienţa mea de director al Casei de Pensii, că la pensie vin oamenii şi spun tot statului că au lucrat 30-35 de ani şi primesc doar indemnizaţie socială. Am primit sute de audienţe de acest fel... Vorbesc despre o chestiune socială de care suntem responsabili şi noi statul, dar şi dumneavoastră, mediul privat. De după Revoluţie şi până acum, au fost oameni care au luat 5 lei în mână şi doi lei pe hârtie. Trebuie să ne gândim şi la ei. Avem aici o problemă... Am fost tot timpul de acord să mă întâlnesc cu mediul de afaceri pentru a putea lua o măsură bună. Trebuie să ne mai gândim şi la zilieri, unde avem o problemă. Sunt zone în România, cum e Delta Dunării, unde oamenii lucrează zilieri fără să plătească nicio contribuţie, doar acel impozit. Abia acum am introdus, şi este "vina" mea, ideea ca pentru acele zile lucrate să li se plătească contribuţia pentru asigurările sociale. Ajung la pensie când nu se pot îngriji, din cauza faptului că nu au contribuit o viaţă întreagă, nu pot primi pensie şi nu primesc acei 640 de lei sau cât o mai fi peste 20 de ani. Sunt la vârsta când au nevoie de medic de familie, de spitalizare...", a subliniat demnitarul.
Luna trecută, ministrul Budăi a declarat că numărul contingentului de muncitori străini din România ar putea fi majorat dacă firmele din mediul privat o vor cere.
"Anul acesta am dat o hotărâre de guvern cu un număr de 20.000 de posibilităţi de permise de muncă. Dacă mediul privat o va cere, cu siguranţă vom mări acest contingent. (...) Ne dorim ca toţi românii să aibă un loc de muncă, dar ne dorim, în acelaşi timp, ca şi angajatorii să aibă acea forţă de muncă, pentru că avem foarte multe proiecte de implementat. Ştiţi că am declarat recent, domeniul construcţiilor, domeniu prioritar în România, şi ne dorim această infuzie de locuri de muncă în România cât mai mare", a precizat oficialul.
Marţi, a avut loc, la Bucureşti, prima ediţie a conferinţei de specialitate Working Romania, eveniment care îşi propune să devină vocea sectorului de resurse umane, precum şi a tendinţelor care deja se fac resimţite sau se prefigurează pe piaţa muncii din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News