Munca şi îndatoririle sociale alimentează epidemia de obezitate în societăţile moderne, potrivit unui nou studiu publicat în jurnalul "Current Biology".Munca şi îndatoririle sociale sunt dăunătoare pentru că întrerup ceasul natural al organismului, cunoscut drept ceasul circadian. Ceasul circadian este important în reglarea metabolismului, iar întreruperea lui poate contribui la apariţia problemelor legate de greutate, susţin cercetătorii.
„Cei mai mulţi dintre noi trebuie să trăim în funcţie de normele şi regulile impuse de societate, iar aceasta presupune să ne trezim dimineaţa devreme şi să mergem la muncă. Oamenii sunt însă diferiţi când vine vorba de cantitatea de somn de care avem nevoie", spune Dr. Stan Goldstein, şeful Clinicii de Consultanţă BUPA, Australia.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că greutatea este influenţată nu doar de numărul de ore dormite, ci şi de ora de culcare şi cea de trezire în fiecare zi. Astfel, femeile şi bărbaţii care folosesc un ceas deşteptător pentru a se trezi devreme în timpul săptămânii, dereglând astfel ceasul natural al organismului, iar apoi au dormit mai mult în weekend sau în zilele libere, sunt predispuşi să aibă un indice de greutate mai ridicat.
Acest studiu subliniază faptul că obiceiurile sănătoase de somn sunt foarte importante. Astfel, stabilirea unui program relaxant, dar fix, pentru ora de culcare şi trezirea aproximativ la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă, fac parte dintr-o rutină zilnică sănătoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News