Mulți dintre refugiații care trebuiau să ajungă în România au dispărut
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Unul din șapte solicitanți de azil din cadrul schemei UE de relocare a refugiaților în blocul comunitar fie refuză, fie se face nevăzut, potrivit cifrelor furnizate de guvernul grec, citate de Financial Times.

Politica menită să-i răspândească mai echitabil pe cei 160.000 de refugiați din state aflate în prima linie ca Grecia și Italia în alte țări ale blocului comunitar se confruntă însă cu provocări din cauza refuzului multor solicitanți de azil de a merge în state membre mai sărace, precum Bulgaria și România, notează Financial Times, relatează Agerpres.

Din cele 1.324 de persoane procesate în cadrul schemei de relocare până acum, 191 au renunțat sau pur și simplu au dispărut, susțin oficiali greci.

În cazul României, 32 dintre cei 67 de solicitanți de azil care urmau să fie transferați au dispărut sau au ieșit din programul de relocare.

Săptămâna trecută, Bulgaria a fost de acord să accepte 47 de solicitanți de azil din Grecia. Dar când li s-a spus că sunt trimiși în Bulgaria, 36 s-au retras din program, iar șapte 'au dispărut', potrivit guvernului. Într-un final, doar patru au fost mutați.

În cazul Estoniei, opt din 27 de persoane au preferat să fugă decât să fie trimiși în statul baltic.

Chiar și unii dintre cei trimiși în țări bogate ca Franța au optat pentru renunțarea la schemă. Din cei 388 de solicitanți de azil care urmau să fie trimiși din Grecia în Franța, 24 au dispărut iar doi au renunțat.

Fotini Rantsiou, fost angajat al ONU care a lucrat drept consultant pentru chestiuni legate de refugiați, a pus rata de retragere a solicitanților de azil pe seama temerilor că vor fi relocați într-o țară îndepărtată, departe de familie și prieteni.

'Pe măsură ce procesul trenează, unii devin descurajați. Simt că nu vor ajunge acolo unde sunt rudele lor, așa că renunță cu totul', a spus Fotini Rantsiou.

Anastasia Mavrou, lucrătoare socială și voluntară într-o tabără de corturi din apropiere de Atena, susține că este un lucru obișnuit pentru oficiali să le piardă urma solicitanților de azil, întrucât există multă mobilitate în rândul refugiaților. 'Ei schimbă destul de des adresele și numerele de mobil și nu pot fi contactați de agenția de azil', a afirmat ea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel