Mugur Isărescu: Nu va fi o avalanşă de scumpiri
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis în cadrul conferinței de la BNR mesaje prin care a susținut direct Guvernul în fața criticilor făcute de unii analiști cu privire la acordul la care s-a ajuns în aceste zile cu FMI. Isărescu a afirmat că impactul noilor taxe și impozite nu va fi unul prea mare pentru economie, acesta fiind limitat undeva la 0,2%", fiind de părere că nu va exista o "avalanşă de scumpiri".
Majorările de taxe anunţate pentru anul viitor vor avea un efect limitat asupra inflaţiei, de 0,2%, conform evaluărilor Băncii Naţionale a României, a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Agerpres.
'Conform datelor noastre preliminare şi unor prime evaluări, impactul este limitat la 0,2% şi consecinţele unui lanţ sunt limitate. Probabil că vom schimba numai balanţa riscurilor de la o balanţă echilibrată spre o balanţă uşor superioară, uşor în creştere', a declarat Mugur Isărescu întrebat despre efectul majorărilor de taxe.
De asemenea, guvernatorul a precizat că nu vede o avalanşă de scumpiri în lanţ ca urmare a aplicării majorărilor anunţate.
Printre măsurile de creştere a veniturilor bugetare în anul următor, autorităţile au anunţat, în urma negocierilor cu FMI, indexarea accizelor cu rata inflaţiei, introducerea unei accize suplimentare de 7 cenţi pe litrul de carburant şi impozitarea unor construcţii speciale deţinute de persoanele juridice. Astfel de construcţii sunt reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii.
Banca Naţională a Românei a redus, marţi, dobânda de politică monetară la 4%, decizia Consiliului de Administraţie urmând să intre în vigoare din data de 6 noiembrie 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News