Motivarea deciziei arestării preventive omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu va fi prezentată luni, 13 septembrie.
Vântu a primit mandat pentru 29 de zile, sub acuzația de favorizare a infractorului, în dosarul Nicolae Popa. SOV este acuzat că l-a ajutat și l-a întreținut pe Popa în Indonezia.
În rechizitorul SOV-Popa, Parchetul instanţei supreme susţine că, prin acţiunile întreprinse în scopul zădărnicirii şi îngreunării executării pedepsei a unui condamnat la 15 ani de detenţie, Vîntu, Ţurcan şi Stoian au dovedit "nu doar perseverenţă infracţională accentuată, dar şi ignoranţă faţă de sistemul de justiţie".
De asemnea, referatul conține câteva convorbiri între Vântu și Popa, din care ar reieși că cei doi vorbesc de o sumă de bani, care ar trebui să-l ajute pe Popa în Indonezia.
Popa Nicolae:- Păi, na, mă… cu ăsta… acum ajungem la partea cu banii. Generalul…, ai mei…
Sorin Ovidiu Vântu :- Da. Deci ai tăi, când vrei să vină?
Popa Nicolae:- Aş fi vrut să ajungă la mine înainte de 12 decembrie, când e ziua lu’ taică-miu şi face 80 de ani.
Sorin Ovidiu Vântu :- S-a făcut. Mă ocup. Mai departe.
Popa Nicolae:- Cu generalul… dă semne, e… ţi-am zis, el nu…
Sorin Ovidiu Vântu :- Da măi, trebuia să-mi dai… Băi bătrâne, trebuia să-mi dai nişte scoruri. Zi…
Popa Nicolae:- Ţi-am zis, la el, ce trebuie acuma… trebuie 43 000.
Sorin Ovidiu Vântu :- Am înţeles. Ţi-ai fixat care e suma lunară, după aia, de care ai nevoie?
Popa Nicolae:- O… suma anuală, Sorin… m-am gândit că un 200 000 ar acoperi inclusiv generalul, salariul lui lunar… anual.
Sorin Ovidiu Vântu :- Te referi la suma anuală, da?
Popa Nicolae:- Da, da, da.
Sorin Ovidiu Vântu :- S-a făcut. Deal.
Popa Nicolae:- Preferabil de primit întodeauna cam în perioada asta, ca să fie şi înainte de sărbători, să nu stau de sărbători să aştept.
Sorin Ovidiu Vântu :- Bine, s-a făcut.
Popa Nicolae:- Cam astea.
Sorin Ovidiu Vântu :- Bine, golănaş mic. Hai, te sărută Sorin, golane, şi încep să iau măsuri pentru toate alea.
Popa Nicolae:- OK, s-a făcut. Mersi mult.
Sorin Ovidiu Vântu :- Bine, banditule. Te pup. Pa.
Popa Nicolae:- Bine, şi eu te pup.
Sorin Ovidiu Vântu :- Pa, pa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"