Data publicării:

Motivare CCR în cazul Kovesi. Zegrean: Nimic nu e la discreţia nimănui

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Augustin Zegrean a făcut unele precizări după publicarea motivării CCR în cazul Kovesi.  

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României (CCR) Augustin Zegrean, a declarat joi, pentru Agerpres, că este surprins că în motivarea deciziei CCR în cazul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, se spune că eliberarea din funcţie este la discreţia ministrului Justiţiei.

Nimic nu e la discreţia nimănui, nu face cine ce vrea în ţara asta

'Mă surprinde că în motivarea deciziei se spune că eliberarea din funcţie e la discreţia ministrului Justiţiei. Noi suntem într-un regim constituţional, nu într-un regim discreţionar. Nimic nu e la discreţia nimănui, nu face cine ce vrea în ţara asta şi mă mir că CCR a făcut o astfel de precizare sau altfel de motivare, mai mult, articolul 109 din Constituţie, pe care ei îl invocă aici, nu are nicio legătură cu minuta pe care au pronunţat-o', a spus Zegrean.

El a menţionat că, dacă şeful statului a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea din funcţie a procurorului-şef al DNA.

Simetria juridică

'Procedura de numire şi revocare a procurorilor-şefi e prevăzută în lege şi pe procedura aceea scrie că propunerea aparţine ministrului Justiţiei, care are nevoie de un aviz consultativ din partea Secţiei de procurori de la CSM, dar în situaţia de faţă procurorii de la CSM au dat în unanimitate aviz negativ referitor la motivele invocate în solicitarea ministrului Justiţiei, arătând că nu sunt de natură a duce la înlăturarea din funcţie a procurorului-şef al DNA, iar preşedintele este cel care dispune, pentru că el semnează, deci, până când preşedintele nu semnează numirea în funcţie, procurorul nu intră în executarea mandatului. Juriştii ştiu asta despre un principiu care spune că o procedură din aceasta are şi o cale inversă, principiul simetriei juridice (...) dacă preşedintele a aprobat numirea, tot el trebuie să aprobe şi retragerea, deci nu este corect ce spun ei că e la discreţia ministrului Justiţiei', a adăugat Zegrean.

Argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului Justiţiei, şi nu a preşedintelui României, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care s-a stabilit că există un conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel