Moţiunea pe agricultură, vot în Camera Deputaţilor
Moţiunea simplă privind agricultura iniţiată de liberali va intra, miercuri, la vot în Camera Deputaţilor.
Semnatarii moţiunii l-au acuzat pe ministru că este "incapabil" să se ridice la înălţimea funcţiei sale, gestionând dezastruos prevenţia, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în România.
"Aşa-zisele acţiuni întreprinse de ministrul Petre Daea, de la apariţia primului focar de pestă porcină africană în România (iulie 2017) şi până în prezent, au demonstrat că acesta nu dispune de calităţile, cunoştinţele, devotamentul şi responsabilitatea necesare unui ministru în funcţie. Actuala moţiune simplă vine să sancţioneze gravele derapaje din domeniul securităţii alimentare şi combaterii epizotiilor, atribut al ministrului conform Hotărârii de Guvern nr. 830/2016.
Din momentul în care a apărut primul focar de pestă porcină africană în România, am auzit de la actualul ministru al Agriculturii doar scuze şi motivaţii despre cum nu poate sau de ce nu poate să acţioneze, pasând întreaga responsabilitate fie Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fie medicilor veterinari, fie Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, fie centrelor locale de combatere a bolilor, fie prefecţilor din judeţele respective", susţin semnatarii moţiunii.
Ce acuză iniţiatorii moţiunii
Potrivit acestora, "dezinteresul, ignoranţa, lipsa asumării de responsabilităţi, bâlbâiala autorităţilor, tardivitatea aplicării unor măsuri, blocarea luării unor măsuri, ascunderea probelor, dezinformările publice, neimplicarea unor factori instituţionali care aveau obligaţii legale în gestionarea crizei au generat haos şi au condus la neîncrederea populaţiei, a crescătorilor, a fermierilor şi a tuturor celor afectaţi în autorităţi şi în măsurile luate de acestea".
Liberalii afirmă că lipsa de acţiune şi viziune a ministrului Agriculturii a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei, fiind afectate la acest moment, la nivel naţional, 13 judeţe, iar numărul localităţilor depăşind 200. Potrivit iniţiatorilor, nici până acum nu se cunoaşte cuantumul exact al despăgubirilor pentru pagubele cauzate de pesta porcină africană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News