Data actualizării:
Data publicării:

Moţiune cenzură, negocieri. Orban, invitaţie pentru parlamentarii PSD

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a anunţat marţi că în cadrul şedinţei Biroului Executiv al PNL a fost stabilită componenţa echipei de negociere în perspectiva moţiunii de cenzură şi că discuţiile vor începe chiar în această săptămână. 

În cadrul unei declaraţii presă susţinute la Palatul Parlamentului, în urma şedinţei, liderul PNL a menţionat că echipa este formată din 11 liberali, fiecare având repartizate anumite grupuri parlamentare. 

"Cu siguranţă ne vom întâlni cu parlamentari, în special din majoritate. Sigur, vom avea întâlniri şi cu colegii din Opoziţie, cu care să discutăm toate detaliile legate de moţiune şi mai ales cel mai oportun moment. Să ştiţi că va fi o probă a stării majorităţii guvernamentale votul la moţiunea PNL împotriva lui Carmen Dan", a spus el.

Parlamentarii PSD nemulţumiţi, invitaţi să susţină moţiunea

Orban i-a invitat pe parlamentarii social-democraţi care dezaprobă modul în care a acţionat ministrul Carmen Dan în cazul mitingului din 10 august să susţină moţiunea simplă iniţiată de PNL contra ministrului de Interne. 

"PNL a depus o moţiune contra ministrului Carmen Dan. În ultima vreme am văzut declaraţii ale unor lideri PSD care tind să se dezică de Dragnea. Dacă există parlamentari în partidul de guvernământ care sunt împotriva lui Dragnea şi care vor să se disocieze de reprimarea brutală a manifestaţiei paşnice din 10 august şi, de asemenea, consideră că trebuie să existe responsabili şi vinovaţi care să plătească pentru agresiunile fără precedent comise împotriva cetăţenilor paşnici, au ocazia să voteze moţiunea contra lui Carmen Dan, pentru că vorba-i vorbă, fapta-i faptă", a precizat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel