Data actualizării:
Data publicării:

Monica Niculescu, învinsă în turul I la Wimbledon

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Monica Niculescu
Facebook Monica Niculescu

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă de belarusa Arina Sabalenka în două seturi, cu 6-1, 6-4, luni, în prima rundă a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.


Niculescu (33 ani, 191 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră şi 15 minute în faţa numărului patru mondial.

Sabalenka (23 ani), a doua favorită, în absenţa japonezei Naomi Osaka şi a româncei Simona Halep, a dominat meciul cu serviciul său puternic, conducând cu 5-0 în primul set şi 3-0 în al doilea, scrie Agerpres.

Niculescu, care a avut un procentaj modest la primul serviciu (39%), a reuşit totuşi două break-uri în actul secund.

Monica Niculescu a comis doar 5 erori neforţate şi a avut 8 winners, în timp ce Sabalenka a încheiat cu 47 de winners şi 30 de erori neprovocate.

Niculescu va primi pentru participare un cec de 48.000 de lire sterline şi 50 de puncte WTA.

Sabalenka a câştigat şi primul său meci direct cu Niculescu, în 2018, în primul tur la Shenzhen, cu 6-4, 6-4.

Tot luni sunt programate să joace în primul tur Irina Begu (împotriva americancei Katie Volynets) şi Mihaela Buzărnescu (contra americancei Venus Williams).

Halep nu participă la Wimbledon 

Simona Halep, locul 3 WTA, a anunţat că s-a retras de la Wimbledon, din cauza unei accidentări la gambă, suferită în luna mai.

„Cu tristeţe anunţ că mă retrag de la această ediţie a turneului de la Wimbledon din cauză că nu m-am putut recupera complet după accidentarea la gambă.”, a scris Simona Halep, pe pagina sa de Instagram.

Sportiva a precizat că era entuziasmată să revină la Wimbledon, ca deţinătoare a trofeului.

„Am dat totul pentru a putea juca la Wimbledon. Acum doi ani am trăit momente speciale aici. Eram entuziasmată şi onorată să revin pe teren ca deţinătoare a trofeului. Din păcate, corpul meu nu a cooperat şi trebuie să amân revenirea la Wimbledon pentru anul viitor”, a mai scris Halep.

Simona Halep ratează, astfel, al treilea turneu la rând, după French Open şi Bad Homburg. Ediţia din acest an de la Wimbledon este programată în perioada 28 iunie – 11 iulie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel