Monica Macovei se revoltă. Nu mai vrea să se ocupe de candidaturile ARD
Membrii comisiei de etică ai Alianței România Dreaptă (ARD), condusă de Monica Macovei, au hotărât să nu mai analizeze contestațiile depuse la avizele negative ale comisiei, pasându-le co-președinților Alianței. Membrii comisiei sunt nemulțumiți că unii lideri au contestat deciziile, și, în unele cazuri, chiar au trecut peste ele.
Într-un comunicat emis de către Monica Macovei, comisia acesteia își arată nemulțumirea față de atitudinea unor lideri PDL, care au ingorat avizul negativ dat unor senatori precum Cristian Rădulescu sau Viorel Badea, scrie rtv.net. ”În şedinţa de miercuri, Comisia de etică a decis prin vot să transmită co-preşedinţilor Alianţei, spre soluţionare, contestaţiile depuse în ultimele zile, pentru că unii candidaţi cu aviz negativ au susţinut public, în mod eronat, că au primit aviz favorabil şi unii dintre co-preşedinţii ARD au avut intervenţii publice prin care au anunţat că analizează contestaţii ale candidaţilor cu aviz negativ din partea Comisiei de etică şi că au decis să îşi asume deja candidaturile unora dintre aceştia,” se arată în comunicat. Monica Macovei cere conducerii ARD să-și asume întreaga responsabilitate pentru forma finală a listei ce va cuprinde candidații alianței. ”Conducerea ARD trebuie să preia toate contestaţiile şi să îşi asume răspunderea pentru deciziile luate. Comisia de etică a decis dă nu mai primească noi dosare de candidatură începând de joi,” mai spune comunicatul. Comunicatului îi e anexat și o listă cu cei 36 de candidați care au primit aviz negativ din partea comisiei de etică condusă de Monica Macovei.
1. Pandele Andi Sorin – Arges
2. Cocaina Mihai – Arges
3. Rusu Mihai – Bacau
4. Burca Eugen – Bacau
5. Tirle Radu – Bihor
6. Ghilea Gavrila – Bihor
7. Iacob – Strugaru Stelica – Botosani
8. Rebenciuc Neculai – Botosani
9. Puchianu Ioan – Dumitru – Brasov
10. Radulescu Cristian – Bucuresti
11. Simion Florin – Bucuresti
12. Budulan Pompiliu – Bucuresti
13. Poteras Cristian – Bucuresti
14. Negrila Corina Daniela – Bucuresti
15. Anghel Nicolae – Constanta
16. Gheorghe Florin – Constanta
17. Brinza William - Diaspora
18. Badea Viorel – Diaspora
19. Stoica Stefan Bucur –Dolj
20. Pasculescu Veta – Dolj
21. Ardeleanu Valeriu – Galati
22. Resmerita Dorulet – Galati
23. Ciumacenco Nicusor – Galati
24. Cazacu Marinica – Ialomita
25. Munteanu Mircia – Hunedoara
26. Branduse Aurica – Hunedoara
27. Movila Petru – Iasi
28. Cabalau Maria – Iasi
29. Rusu Leonard – Iasi
30. Surdu Gabriel – Iasi
31. Bogaciu Ion – Ilfov
32. Militaru Lucian – Teleorman
33. Barbu Costel – Teleorman
34. Radu Anisoara – Tulcea
35. Oprescu Ion – Valcea
36. Iacob Alexandru – Vaslui
Comisia de etică a ARD a admis contestațiile depuse de cei doi parlamentari PDL, în ciuda avizului negativ dat de Comisia Macovei. Potrivit președintelui democrat-liberalilor, Vasile Blaga, au existat multe contestații, pentru că unii membri ai partidului au fost nedreptățiți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News