Data actualizării:
Data publicării:

Monica Macovei își lansează partidul pe 1 martie

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Monica Macovei invită românii la lansarea partidului său, eveniment care va avea loc duminică, 1 martie, la Casa de cultură a studenților din Capitală.

"Dragi membri și simpatizanți ai Asociației M10,

Dragi prieteni care credeți

• în libertate, dreptate, justiție și dreptul la proprietate privată,
• în libertatea de gândire, de exprimare și de asociere,
• în dreptul oamenilor liberi să-și urmărească interesele, fără a afecta libertățile și drepturile celorlalți,
• în inițiativa privată și economia de piață,
• în intervenția minimă a statului – sursă de corupție și ineficiență - în economie,
• în transparența guvernării și libera concurență,
• în muncă și dreptul oamenilor de a nu fi jecmăniți de guvernanți pe urma muncii lor,
• în solidaritatea reală față de cei abuzați sau cu adevărat în nevoie,

Vă invit pe 1 martie 2015 în București, la sala Grigore Preoteasa a Casei de cultură a studenților (Calea Plevnei nr. 61), orele 13.00 – 15.30, unde vom face un pas mai departe, așa cum am promis la finalul campaniei prezidențiale din 2014: nașterea unui al treilea pol politic în România, fără baroni, fără finanțări murdare. Suntem o forță uriașă de schimbare, pentru că noi credem în mod autentic în libertate, dreptate și schimbare.

Vă invit să veniți să ne întâlnim și să dăm împreună un semnal al schimbării și modernizării: decizia privind viitorul României trebuie să se întoarcă la oameni, nu mai trebuie să rămână în mâinile unui grup restrâns, cu interese economico-financiare transpartinice și ilegitime.
Monica", a scris Monica Macovei pe Facebook.

La începutul lunii ianuarie, Monica Macovei și-a lansat Asociația "M10", pe care a înființat-o cu persoanele care au lucrat cu ea în campania pentru alegerile prezidențiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel