Data publicării:

Monica Macovei, atac la USL din cauza Codului penal

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Arhiva
WhatsApp
macovei
macovei

Alegeri prezidentiale 2024

Monica Macovei a declarat joi, pe blogul personal, că USL schimbă Codul de procedură penală ilegal, “în încercarea disperată de a lega mâinile justiției”.

 “PSD și PNL, împreună pentru corupție: dacă nu pot schimba judecătorii și procurorii profesioniști, onești și curajoși, schimbă legile după care lucrează. USL schimbă Codul de procedură penală ilegal și pe o ușă dosnică, adică prin modificarea Legii de aplicare a Codului de Procedură penală. Legea de aplicare a Codului de procedură penală nu poate modifica, adăuga, elimina texte din Codul de procedură penală deja adoptat. Legea de aplicare trebuie să prevadă numai cum se aplică Codul. Dar mulți parlamentari au început să își bage mâinile până la coate în Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală ca să schimbe ce nu au putut schimba în Cod, în încercarea disperată de a lega mâinele justiției”, a scris Monica Macovei.

 Monica Macovei este împotriva  intenției senatorului PNL, Tudor Chiuariu, de a schimba textul din Codul de procedură penală astfel încât procurorul să nu mai aibă decizia finală pentru trimiterea în judecată a persoanelor cercetate. Macovei nu este de acord nici cu Ordonanța de Urgență emisă de Guvern prin care se stabilește că Direcția Națională Anticorupție (DNA) va mai putea cerceta infracțiuni vamale și de evaziune doar dacă prejudiciile sunt mai mari decât echivalentul în lei a 1 milion de euro.

“Pe scurt, USL se grăbește să « curețe » legile și să își scape membrii și prietenii de dosarele de corupție, fraudă, spălare de bani, trafic și alte infracțiuni. Cred că acesta este obiectivul principal al guvernării USL: să oprească justiția să îi judece și condamne, după 9 ani în care aceasta a fost liberă, iar politicieni și oameni de afaceri au ajuns la închisoare pe baza legii. Adică, dacă nu putem schimba judecătorii și procurorii profesioniști, onești și curajoși, schimbăm legile după care lucrează: noi înfrângem justiția pentru că putem schimba legile ca să ne scăpăm. De ce ? Pentru că putem !”, a declarat Monica Macovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel