Monedă paralelă Uniunea Europeană. Comisia Europeană, răspuns
Comisia Europeană a respins miercuri ideea unei monede paralele cu euro, susținută de fostul premier italian Silvio Berlusconi, informează Reuters.
În zona euro există o singură monedă legală și nu există excepții de la această regulă, a declarat un purtător de cuvânt al CE, ca răspuns la solicitarea Reuters de a comenta pe această temă.
Berlusconi, liderul partidului de centru dreapta Forza Italia, s-a declarat favorabil unei monede alternative, într-un interviu publicat la sfârșitul săptămânii trecute de un ziar italian.
Reuters menționează că în Italia există un sentiment anti-euro destul de răspândit, susținut de două partide — Mișcarea Cinci Stele și Liga Nordului. Oricare din acestea ar putea realiza o majoritate parlamentară alături de Forza Italia, după alegerile generale din mai anul viitor, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News