Mohammed bin Zayed este noul președinte al Emiratelor Arabe Unite
Prințul Mohammed bin Zayed este noul președinte al Emiratelor Arabe Unite, după ce fratele său vitreg a murit vineri.
Prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi, Mohammed bin Zayed, a fost ales sâmbătă preşedinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), potrivit Agerpres. Prinţul, cunoscut sub iniţialele MBZ, era considerat deja conducătorul de facto al EAU. El îl va înlocui pe fratele său vitreg, Khalifa bin Zayed al-Nahyan, decedat vineri. MBZ a fost ales de Consiliul Suprem al Federaţiei Emiratelor, a transmis agenţia oficială de presă WAM, preluată de AFP.
A murit preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan
Şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, care a prezidat în ultimele două decenii ascensiunea fulgerătoare a ţării sale pe scena internaţională, a decedat la vârsta de 73 de ani, au anunţat vineri autorităţile, fără a menţiona motivele decesului, informează AFP.
Guvernul EAU a decretat "doliu naţional şi drapelele au fost coborâte în bernă" pentru o perioadă de 40 de zile, a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM. Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, care era şi emir de Abu Dhabi, a apărut rar în public după un accident vascular în ianuarie 2014.
Mai multe despre Khalifa
Khalifa s-a născut în 1948 și a ajuns la putere în 2004, conform Reuters. Locul i l-ar putea lua fratele vitreg, prințul moștenitor, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan. Mohammed bin Zayed a fost conducătorul de facto al Emiratelor Arabe Unite, aliate SUA, în special după ce Khalifa a suferit un accident vascular cerebral în 2014, în urma căruia a fost rar văzut în public.
Deţinea și titlurile de Comandant Suprem al Forțelor Armate și președinte al Consiliului Suprem al Petrolului. De asemenea, a fost liderul Autorității de Investiții Abu Dhabi, care însumează aprox. 875 000 000 000 $ sub forma unor bunuri de mare valoare. Conform Forbes, se estimează că Familia Al Nahyan, cumulativ, ar avea o avere de 150 000 000 000 $.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News