Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la modificarea Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), constatând depăşirea termenelor de sesizare.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, obiecţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă cu majoritate de voturi. 'Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat depăşirea termenelor de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanţei constituţionale în data de 11 mai 2018, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art.77 alin.(3) din Constituţie, care, în speţă, a început să curgă din data de 30 martie 2018, când Parlamentul a trimis legea spre promulgare, ulterior reexaminării acesteia întemeiate pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din 13 februarie 2018. Prin urmare, Curtea a constatat că sesizarea nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege şi Constituţie pentru a putea fi analizată pe fond, fiind depăşit stadiul procedurii constituţionale în care ar fi putut fi formulate critici de neconstituţionalitate cu privire la prevederile legale reexaminate', se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, o parte din criticile formulate vizează conţinutul normativ al unor dispoziţii ale legii în forma adoptată iniţial de Parlament, care nu au fost supuse procedurii de reexaminare şi pentru care termenul de 20 de zile de exercitare a dreptului de sesizare a CCR a început să curgă din data de 27 decembrie 2017, când legea a fost trimisă Preşedintelui spre promulgare. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că termenul în care preşedintele putea solicita verificarea constituţionalităţii respectivelor dispoziţii a expirat.
Obiecţiile preşedintelui
În 11 mai, preşedintele Iohannis a atacat la CCR actul normativ, precizând că a mai fost dedus controlului de constituţionalitate în două rânduri, ca urmare a unor sesizări.
'Cu toate acestea, considerăm că forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia CCR prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii conţine, în continuare, o serie de dispoziţii de natură să încalce principii şi prevederi constituţionale', afirma preşedintele în sesizare. El menţiona, printre altele, că secţiile CSM primesc o serie de atribuţii noi ca urmare a modificărilor aduse Legii 303/2004 şi Legii 304/2004, precum şi o serie de atribuţii în domeniul carierei magistraţilor, care în prezent aparţin plenului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”