Data publicării:

Modificări legate de funcționarea școlilor de săptămâna viitoare

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion a anunțat, vineri, că au fost făcute modificări în ceea ce privește funcționarea școlilor de săptămâna viitoare.  

„Săptămâna viitoare, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar se vor desfășura în aceleași condiții în care au început după vacanță, cu mici reglaje necesare după prima săptămână. Am să dau un singur exemplu. Știți bine că luăm în calcul rata de vaccinare la nivelul unității, însă, de săptămâna viitoare, am permis unităților școlare să facă separat pe structuri arondate”, a declarat secretarul de stat Sorin Ion, potrivit Mediafax. Conform acestuia, numărul de structuri arondate este aproximativ de trei ori mai mare decât numărul unităților de învățământ cu personalitate juridică. „Dacă înt-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are trei angajați, depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit. Avem în vedere lucrurile de la fața locului. Am dat astfel o mai mare autoritate unității de învățământ, luând în considerare efectiv personalul care efectiv merge în acele școli”, a adăugat Sorin Ion.

Acesta a spus că, din datele colectate până vineri după-amiază, din 36 de județe, peste 70% din numărul de unități de învățământ, structuri și cu personalitate juridică, vor începe săptămâna viitoare în sistem față în față.

Peste 4.800 de noi cazuri de Covid și 307 decese, raportate în ultimele 24 de ore

Potrivit GCS, până vineri, în România au fost înregistrate 1.735.277 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 9.590 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.556.403 pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 82 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 736 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până vineri, 52.513 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 307 decese (157 bărbați și 129 femei), din care 21 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 307 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 24 la categoria de vârstă 50-59 ani, 70 la categoria de vârstă 60-69 ani, 109 la categoria de vârstă 70-79 ani și 93 la categoria de vârstă peste 80 ani.

274 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 27 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 21 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Alba,Caraș-Severin, Cluj, Galați, Gorj, Iași, Sălaj, Sibiu, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 286 decese.

Din totalul de 307 pacienți decedați, 286 erau nevaccinați și 21 vaccinați. Cei 21 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 19 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 16.019. Dintre acestea, 1.733 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 273 sunt minori, 249 fiind internați în secții și 24 la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel