Data actualizării:
Data publicării:

Modificare majoră pentru studenții de la BUGET: Recuperarea PREJUDICIULUI- SONDAJ

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un cititor DCNews ne-a semnal ceea ce el consideră paradis pentru firmele străine și nedreptate pentru România, prejudiciată an de an chiar de către studenții pe care-i pregătește să intre în câmpul profesional. De aceeași părere a fost și Banca Mondială cu ani în urmă. 

Alegeri prezidentiale 2024

Ce a încercat Ceaușescu 
 
Nicolae Ceaușescu a decis, în ultimii ani ai săi, ca persoanele care se pregătesc profesional în România și părăsesc țara să plătescă studiile, argumentând că statul a investit în educația și pregătirea lor profesională. Controversa a fost că persoanele care plecau din țară erau obligate să plătească în valută într-o perioadă în care nu puteai cumpăra sau deține valută. Astfel, românii erau limitați să plece.
 
De ce au renunțat politicienii la acest model în anii 90
 
După anii 90 nu s-a revenit la această idee a lui Nicolae Ceaușescu pentru că a dispărut repartiția, statul nu mai dădea loc de muncă, nu puteau fi obligate firmele private să angajeze pe cineva. Fără a asigura loc de muncă, statul nici nu te putea obliga să stai în țară. Problema a fost și este pusă incorect. Cursurile obligatorii pot să fie gratuite pentru cetățean. În schimb, pentru cursurile opționale nu se justifică gratuitatea. Statul plătește studiile celor care intră la buget. Cei care intră la buget și nu-și plătesc cursurile superioare ar putea fi prin contract obligați să muncească un anumit timp în țară sau dea înapoi statului taxa de studiu dacă decid să plece din țară. 
 
Politicienii au de mult timp în vedere un astfel de proiect, dar nu au curajul să-l pună în practică, din cauză că s-ar teme de reacțiile sociale. 
 
Banca Mondială a dat dreptare statelor care vor să-și recupereze prejudiciul
 
Jurnalistul Val Vîlcu subliniază că ”Banca Mondială a relevat această `scurgere de creiere`către țările bogate și a subliniat că sunt legitime metodele prin care țările sărace încearcă să recupereze prejudiciul, fie solicitând compensații, fie obligându-i pe studenți să muncească o perioadă în țara de origine”. 
 
”Paradis pentru firmele străine”
 
Această dezbatere vine după ce un cititor DCNews ne-a transmis următorul mesaj: ”Când am terminat eu facultatea aveam OBLIGAȚIA să fac un stagiu de 3 ani acolo unde mă trimitea statul! Puteam să aleg, dar nu în orașele mari! Și nu prea aveam voie să plec de acolo unde fusesem repartizat. Vărul meu, care făcuse o școală profesională, nici el nu avea voie să plece de acolo unde a fost trimis, conform contractului. Altfel plătea anii de pregătire! De ce azi sunt finanțate studiile studenților, fără nici o obligație a acestora de a presta activități în țară ulterior terminării facultății? Este un paradis pentru firmele străine! În alte state există burse, dar numai cu anumite condiții! Nu este firesc să consumăm banii contribuabililor pentru pregătirea de medici, informaticieni, fizicieni etc, care ulterior să părăsească țara, să lucreze pentru alte societăți decât cea românească!”.
 
Propunere: cotract cu studentul de la buget
 
Iată ce propune cititorul: ”Corect ar fi ca România să evalueze necesitățile proprii și să împartă (actualul) buget pe studenți, cu CONTRACT SCRIS. Ulterior acesta să fie obligat să lucreze unde îl trimite statul, sau să plătească cursurile plus o penalizare. Prin bunăvoința României, pot fi acordate facilități financiare (cote parțiale de buget) alături de firmele doritoare de personal pregătit, cu aceeași obligație! Absolvenții să lucreze în țară, pentru firmele respective. Dacă nu se întâmplă acest lucru, firmele vor fi obligate să restituie sprijinul financiar, plus penalități.”. 
 
Votați în sondajul DCNews care este opinia dumneavoastră. 
 
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel