Data publicării:

Model Netflix în spitalele din SUA: Au antibioticul potrivit, la momentul potrivit

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Fotografie de la Pietro Jeng, pexels
Fotografie de la Pietro Jeng, pexels

Spitalele din SUA au implementat un sistem pe modelul Netflix pentru a asigura stocurile de antibiotice. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Ce se întâmplă astăzi cu veniturile companiilor este rezultatul unui calcul simplu, volum înmulţit cu preţ. Ori în condiţiile antibioterapiei tradiţionale, nu putem vorbi de volume. 

Sunt deja exemple bune, în Marea Britanie, în SUA, şi se explorează noi modele pe care le-am putea vedea în strategia farmaceutică din anul viitor, de adresare a acestui eşec al sistemului actual. Uitându-ne la valoarea totală, medicală, economică, societală pe care inovaţia în antibioterapie o aduce. 

Americanii au un model nou, pe model Netflix, în care spitalele nu mai plătesc în funcţie de volum, ci plătesc un abonament şi se asigură că au antibioticul potrivit, la momentul potrivit, pentru pacientul potrivit, indiferent de preţ. 

În UE se ia în considerarea acordarea de recompense pentru companiile care reuşesc să aducă la îndemâna sistemelor de sănătate a unor antibiotice noi", a declarat Gabriel Dina, Corporate Affairs Manager Pfizer România, în cadrul dezbaterii Industria inovatoare de medicamente, partener strategic pentru societate, economie și sănătate, organizată de DC MEDIA GROUP. 

Probleme mari pentru România. Rata de deces din cauza rezistenţei antimicrobiene, de şase ori mai mare decât în ţările nordice

"Pe 18 noiembrie a fost publicat ultimul raport tehnic al ECDC pe povara asociată rezistenţei antimicrobiene. Ne aflăm pe podiumul celor mai slabi performeri, după Grecia şi Italia, cu o rată de deces de şase ori mai mare decât cei mai buni performeri, ţările nordice. Remarc, totuşi, că actuala conducere a Ministerului Sănătăţii a avut în vedere acest lucru şi de curând s-a lansat o cerere de propuneri, cu un buget de 150 de mil euro, pentru 25 de spitale, tocmai pentru a adresa probleme de infrastructură. Avem nevoie şi de campanii de informare, de educare, conştientizare, a populaţiei şi comunităţii medicale. În România, doar 2 din 10 locuitori cunosc faptul că antibioticele nu sunt eficiente în cazul infecţiilor virale. Trebuie redus consumul exagerat şi consumul greşit de antibiotice", a mai punctat dr. Gabriel Dina. 

Youtube video image

Revoluție în studiile pe medicamente. Dr. Adrian Streinu-Cercel: A fost inclusiv pe teritoriul României

"În studiile clinice în momentul de față s-a întâmplat o revoluție și această revoluție a fost inclusiv pe teritoriul României pentru că s-a dat un termen celor care trebuie să autorizeze aceste studii clinice, de maximum 30 de zile până la soluționarea unei solicitări. Așa se face că în momentul de față la ANMDM nu mai avem întârzieri în avizarea acestor studii. Când sunt rejectate, sunt rejectate pe bună dreptate și acolo nu încap astfel de discuții. dar în momentul de față, zic eu că lucrurile cam cum ar trebui să se desfășoare în mod constant și mai mult decât atât, vedem că sunt o serie de investigatori principali care își lărgesc baza de cercetare, respectiv baza de medici care doresc să facă astfel de studii și nu în ultimul rând și infrastructura de cercetare pentru că trebuie o infrastructură foarte serioasă.

Documentele rezultate în urma cercetărilor trebuiesc foarte bine analizate și stocate pe o perioadă lungă de timp. Mai sunt și vizite din partea autorităților, cum ar fi din partea EMA sau din partea CDC, și noi, la Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" am avut o astfel de vizită pe un studiu. Era vorba despre un studiu despre infecția cu virus hepatic B și D. Am ieșit cât se poate de bine cu un 10+, ceea ce demonstrează că lucrurile se pot face cu seriozitate și cu aplicare, mai ales că sunt, evident, în beneficiul pacienților.

Să știți că niciun investigator principal nu se apucă să facă un studiu dacă nu este convins că molecula pe care urmează să o folosească ca medicament de studiu, nu este o moleculă serioasă, nu este o moleculă sigură din punct de vedere al posibilelor reacții adverse la nivelul pacientului și, evident, că are și un potențial benefic pentru pacientul respectiv", a declarat medicul în cadrul dezbaterii "Industria inovatoare de medicamente, partener strategic pentru societate, economie și sănătate". CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel