Data publicării:

Moarte suspectă pe șantierul Autostrăzii 1. Anchetă ITM

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
A2-foto ilustrativ
A2-foto ilustrativ

ITM Hunedoara a deschis o anchetă după ce o persoană a decedat în condiții suspecte pe un șantier al autostrăzii A1. 

Alegeri prezidentiale 2024

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara a început verificări pentru a stabili împrejurările în care o persoană de 64 de ani a decedat din cauza unui arc electric, produs în parcarea unui şantier în care se aflau mai multe utilaje de pe şantierul autostrăzii A1, în localitatea Bejan, de lângă Deva.

"Se efectuează cercetări în cazul evenimentului produs la organizarea de şantier Bejan. Din primele informaţii, nu ar fi vorba despre un accident de muncă, ci de unul care a avut loc în afara programului de lucru", a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate.

Incidentul din parcarea organizării de şantier a avut loc duminică, primele verificări ale poliţiştilor arătând că un tânăr de 30 de ani, angajat al societăţii care lucrează la autostradă, a manevrat un camion al firmei, chiar dacă se afla în timpul liber.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

 

În timpul manevrelor, bena camionului a ajuns sub o linie de înaltă tensiune, moment în care s-a produs un arc electric care l-a afectat pe bărbatul de 64 de ani, aflat lângă autovehicul.

În urma arcului electric, victima a decedat, iar trupul bărbatului a fost preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Vezi și: 

Pintea: Investim în sănătate, fără să ţinem cont de culoarea politică

Paște catolic. Ninsori și zăpadă de 10 centimetri, în Harghita

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel