Miza perchezițiilor la Casa de Comerț Unirea: Directoarea acuzată că a gândit un circuit financiar prin care a dat o lovitură de 45.000.000 lei
DNA anunță primele măsuri în dosarul deschis în urma perchezițiilor la ”Casei de Comerț UNIREA”.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 octombrie 2024, față de inculpații:
COTOI MARIANA, la data faptei director general al Societății Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată
P.O., M.V.A. și N.C.E., persoane fizice fără calitate specială, administratori ai unor societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie - decembrie 2023, inculpata Cotoi Mariana, în calitatea menționată anterior, prin încălcarea dispozițiilor legale, nu ar fi realizat o bună gestiune financiară pentru asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității şi eficienţei în derularea operațiunilor, exercitându-și cu rea-credință mandatul de director general, contrar intereselor societății și în lipsa oricărei prudențe și diligențe specifice unui bun administrator în ceea ce privește încheierea contractelor și derularea operațiunilor dintre S.N. „Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” SA, pe de o parte, și mai multe societăți comerciale, pe de altă parte.
Astfel, inculpata Cotoi Mariana ar fi folosit „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A. ca un intermediar între societăți care acționau ca vânzător/cumpărător, creând astfel un circuit financiar care s-a dovedit a fi fictiv și care ar fi condus la prejudicierea societății comerciale de stat, iar prin aceste demersuri, inculpata ar fi păgubit Casa Unirea S.A. cu aproximativ 45.000.000 lei.
Cu titlu de exemplu, o societate comercială ar fi lansat o ofertă prin intermediul Casei Unirea SA pentru cumpărarea unei cantități de 116.250 bidoane ulei floarea soarelui 1L, ofertă acceptată de societatea comercială administrată de inculpatul M.V.A. care s-a oferit să vândă de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L.
La data de 14.08.2023 inculpata Cotoi Mariana ar fi aprobat tranzacțiile, ocazie cu care ar fi indicat să se practice un adaos comercial de 4%.
Astfel inculpatul M.V.A. ar fi emis două facturi către „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A. în valoare totală de 315.315 lei și având ca obiect cantitatea de 23.250 sticle de ulei floarea soarelui 1L, precum și avizele de însoțire a mărfurilor, deși societatea furnizoare nu deținea aceste mărfuri și nu efectuase livrările ce au făcut obiectul celor două avize de însoțire a mărfurilor.
Ulterior, deși niciun reprezentant al Casei Unirea nu ar fi recepționat mărfurile și nici măcar nu le-a văzut pentru a se asigura cu privire la realitatea operațiunii, inculpata Cotoi Mariana ar fi confirmat operațiunile prin semnarea celor două facturi și a avizelor de însoțire a mărfurilor aferente, și chiar ar fi emis două declarații de conformitate privind salubritatea produselor.
În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 10 octombrie 2024, inculpata Cotoi Marina și inculpații M.V.A. și N.C.E. urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție și Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019” anunță DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News